UE este pe cale să renunțe la combustibilii fosili rusești

  • 24 Octombrie 2023 18:43
UE este pe cale să renunțe la combustibilii fosili rusești

Comisia Europeană a dat marți publicității raportul privind "Starea uniunii energetice 2023", care arată modul în care UE a răspuns în mod colectiv și eficace la agresiunea Rusiei în Ucraina și la utilizarea ca armă de către aceasta a aprovizionării cu energie, prin accelerarea tranziției către o energie curată, diversificarea aprovizionării și economisirea energiei, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al executivului comunitar, planul REPowerEU și o serie de măsuri legislative de urgență s-au asigurat că Europa evită întreruperile aprovizionării cu energie, reduce presiunea asupra piețelor energiei, a prețurilor și a consumatorilor și continuă reforma structurală a sistemului nostru energetic. Acest lucru s-a realizat prin intermediul legislației privind Pactul verde european și prin utilizarea sporită a energiei din surse regenerabile și îmbunătățirea eficienței energetice. De asemenea, UE este pe cale să își îndeplinească obiectivele REPowerEU. Înainte de iarna 2023-2024, UE este pregătită mai bine să își asigure securitatea energetică, datorită acțiunilor bine coordonate de umplere a depozitelor de gaze, diversificării rutelor și infrastructurii de import de energie, investițiilor în energia din surse regenerabile și în eficiența energetică și eforturilor colective de reducere a cererii de energie.

Principalele concluzii ale raportului privind starea uniunii energetice: UE și-a redus drastic dependența de combustibilii fosili rusești prin eliminarea treptată a importurilor de cărbune; prin reducerea importurilor de petrol cu 90%; prin reducerea importurilor de gaze de la 155 de miliarde de metri cubi în 2021 la aproximativ 80 de miliarde de metri cubi în 2022 și la aproximativ 40-45 de miliarde de metri cubi în 2023; UE a redus cererea de gaze cu peste 18% în comparație cu ultimii cinci ani, economisind aproximativ 53 de miliarde de metri cubi de gaz.

De asemenea, instalațiile de înmagazinare a gazelor erau umplute la 95% din capacitate înainte de iarna 2022-2023 și se află la peste 98% din capacitate în prezent, înainte de iarna care vine, iar platforma energetică a UE a organizat trei runde de achiziționare în comun de gaze, colectând o cerere de 44,75 de miliarde de metri cubi și corelând-o cu 52 de miliarde de metri cubi de oferte de aprovizionare. Anul 2022 a fost un an record pentru noua capacitate fotovoltaică solară (creștere cu 41 GW), care a crescut cu 60% față de 2021 (+26 GW), iar noua capacitate eoliană onshore și offshore a fost cu 45% mai mare decât în 2021.

Nu în ultimul rând, în 2022, 39% din energia electrică a fost produsă din surse regenerabile, în timp ce în luna mai energia eoliană și solară au depășit pentru prima dată combustibilii fosili în producția de energie electrică a UE.

"Deși se poate să fi lăsat deja în urmă efectele cele mai grave ale crizei energetice, raportul subliniază că nu e momentul să slăbim eforturile. UE trebuie să asigure în continuare gospodăriilor energie abordabilă, fiabilă și accesibilă și să consolideze competitivitatea industrială și economică a industriei sale, sprijinind investițiile în tehnologii curate", subliniază Comisia Europeană.

Potrivit executivului comunitar, acum că UE are în vigoare în mare parte un cadru legislativ solid, statele membre trebuie să își pună în aplicare angajamentele comune, iar planurile naționale privind energia și clima reprezintă un instrument-cheie pentru planificarea și urmărirea acestui proces.

Raportul din acest an prezintă prima evaluare a rapoartelor intermediare prezentate de statele membre cu privire la planurile lor naționale privind energia și clima pentru 2019, care este esențială pentru a evalua poziția UE în ceea ce privește realizarea ambițiilor sale în materie de climă și energie. Comisia așteaptă în continuare ca mai multe state membre să își prezinte planurile actualizate privind energia și clima, pentru a permite o evaluare aprofundată până la sfârșitul acestui an a măsurii în care ne aflăm sau nu pe drumul cel bun în ceea ce privește îndeplinirea obiectivelor revizuite pentru 2030 și a măsurilor care ar fi necesare pentru a remedia eventualele deficiențe.

Bruxelles-ul susține că trebuie să ne accelerăm în mod semnificativ acțiunile. Ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie a ajuns la 21,8% în 2021. Cu o creștere medie anuală de 0,67 puncte procentuale începând din 2010, atingerea noului obiectiv al UE pentru 2030, de 42,5%, va avea nevoie de o creștere mult mai rapidă în următorii ani. Emisiile de gaze cu efect de seră continuă să scadă constant în fiecare an, dar ritmul trebuie să se accelereze și aproape să se tripleze reducerile anuale pentru a ne îndeplini obiectivele pentru 2030.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
9,4
Ploaie puternică
Umiditate:95 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău