UE: Consiliul SUA-UE pentru Tehnologie și Comerț va oferi Europei o influență mai mare și un set de standarde pentru secolul 21
-
27 Septembrie 2021 09:35
Consiliul SUA-UE pentru Tehnologie și Comerț (TTC) va oferi Europei o influență mai mare și un set de standarde și de reglementări corespunzătoare pentru secolul 21, au declarat comisarii pentru comerț și domeniul digital, care au scos în evidență îngrijorările globale legate de puterea tot mai mare a Chinei, transmit Reuters și news.ro. Comentariile făcute de Valdis Dombrovskis și Margrethe Vestager au avut loc înainte de prima reuniune a TTC, programată miercuri și pe fondul neînțelegerilor SUA și UE cu China în domenii de la comerț și apărare și până la tehnologie și drepturile omului, scrie hotnews.ro.
"Există o adevărată importanță strategică și geopolitică pentru această nouă platformă, ca modalitate de stabilire a standardelor și regulilor pentru secolul 21. Deci, avem nevoie de acest Consiliu pentru a ne amplifica statutul", a declarat Dombrovskis reporterilor, potrivit sursei citate.
Comisarul a insistat, totuși, că platforma nu este îndreptată împotriva niciunei țări.
"TTC nu se referă la nicio țară terță specifică, este vorba despre cooperare și coordonare pe o serie de domenii politice între Statele Unite și UE", a spus el.
Cele 10 grupuri de lucru ale Consiliului se vor concentra asupra standardelor tehnologice, tehnologiei ecologice, securității lanțului de aprovizionare, guvernanței datelor, controalelor exporturilor, examinării investițiilor și problemelor comerciale globale, printre altele.
Toate aceste domenii sunt esențiale pentru UE, a spus Vestager.
”Ceea ce am realizat este un pachet care acoperă, cred, atât interese ofensive, cât și interese defensive”, a declarat ea reporterilor.
Dombrovskis a declarat că furia franceză față de decizia Australiei de a renunța la un acord de 40 de miliarde de dolari pentru un contract cu Statele Unite și Marea Britanie nu ar trebui să devieze UE de la interesele sale pe termen lung.
"Suntem aliați, parteneri și prieteni și da, prietenii pot face greșeli din când în când și am văzut acest lucru în ultimele săptămâni, dar știam că această problemă nu ar trebui să ne împiedice judecata cu privire la alianțele noastre strategice", a spus el.
Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, secretarul pentru Comerț, Gina Raimondo, și reprezentanta pentru Comerț, Katherine Tai, vor fi co-președinții întâlnirii cu Dombrovskis și Vestager. UE speră să organizeze o a doua întâlnire în primăvara anului viitor în Belgia.