UE are o gamă largă de răspunsuri la orice acțiune a Rusiei față de Ucraina, potrivit unui responsabil european
-
14 Februarie 2022 18:42
Uniunea Europeană pregătește o serie de răspunsuri la orice nouă tentativă a Rusiei de a destabiliza Ucraina, dar blocul comunitar nu știe exact ce plănuiește Moscova să facă, a declarat luni pentru Reuters un oficial european.
Discuțiile dintre SUA și Rusia "nu au adus foarte mult", dar dialogul cu președintele rus Vladimir Putin este în continuare deschis prin liderii Germaniei și Franței, potrivit sursei citate.
UE caută surse alternative de energie în cazul în care Rusia și-ar reduce livrările către Europa. De asemenea, blocul comunitar se pregătește pentru sosiri de refugiați în cazul în care Rusia ar invada Ucraina, a adăugat același responsabil european, scrie Agerpres.
"Rusia încearcă să demonstreze că este polițistul regiunii", a declarat interlocutorul Reuters, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului și despre care agenția britanică de presă afirmă că a avut convorbiri telefonice cu Putin în trecut.
"Atitudinea critică a Moscovei la adresa Ucrainei rezidă în ideea că oamenii (din Ucraina) au făcut o alegere în favoarea democrației liberale, cu valorile, principiile și libertățile" acesteia, adaugă el, afirmând că occidentalii cred că Putin a făcut o "obsesie" pentru Ucraina, inclusiv față de garanțiile care - potrivit Moscovei - ar fi fost oferite în anii 1990, și anume că NATO nu se va extinde spre Est. Alianța Nord-Atlantică și SUA neagă că ar fi fost făcută o astfel de promisiune.
Implicarea Moscovei în Ucraina, la fel ca în alte foste republici sovietice, este o tentativă de a "submina și destabiliza" țările care aspiră la legături mai strânse cu Occidentul decât cu Kremlinul, a spus oficialul citat.
"Este tentativa Rusiei de a demonstra că Occidentul nu este de încredere și că valorile sale nu sunt puternice", spune în continuare același responsabil european.
Exprimându-se la o zi după ce Washingtonul a declarat că Rusia ar putea să invadeze Ucraina în orice moment sub un pretext neașteptat, oficialul a spus că, cu cât sancțiunile UE împotriva Rusiei vor fi mai dure în cazul unei intervenții militare, cu atât mai mare va fi lovitura pentru blocul comunitar în cazul represaliilor Moscovei.
În timp ce unele state membre ale UE doresc impunerea de sancțiuni severe pentru descurajarea Rusiei de la orice atac, altele afirmă că aceasta ar echivala cu o escaladare a tensiunilor, a spus oficialul.
Adoptarea de sancțiuni la nivelul UE necesită unanimitate, iar blocul comunitar a fost mult timp divizat între cei care pledează pentru un mai mare angajament politic și afaceri cu Rusia și cei care se plasează pe o poziție mai belicoasă.
Circa 40% din necesarul de gaz din UE provine din Rusia, a indicat responsabilul citat, adăugând că blocul comunitar este în prezent în discuții cu Norvegia și Qatar, între altele, cu privire la creșterea aprovizionării cu energie dacă va fi necesar.
Aceeași sursă a mai spus că se așteaptă ca UE să decidă cu privire la un sprijin macroeconomic suplimentar pentru Ucraina, în timp ce Kievul caută mai mult sprijin politic, inclusiv pentru consolidarea relației sale cu Uniunea Europeană.
Rusia a comasat de mai multe săptămâni peste 100.000 de militari în apropiere de frontiera cu Ucraina, dar neagă că ar intenționa să invadeze țara vecină. Moscova cere Occidentului ceea ce ea numește garanții de securitate.
După ampla mișcare de contestare din Ucraina care a dus la înlăturarea fostului președinte prorus Viktor Ianukovici, Moscova a anexat Crimeea în 2014, an în care a început și conflictul din Donbas, în estul Ucrainei, Rusia fiind acuzată de sprijinirea rebelilor separatiști.
Potrivit Kievului, circa 15.000 de persoane și-au pierdut deja viața în conflictul din Donbas, notează Reuters.