UE ar putea majora cu 25 de milioane de euro sprijinul pentru R. Moldova și vecinătatea estică. Comisia pentru bugete a PE a votat amendamentul co-semnat de Siegfried Mureșan

  • 07 Octombrie 11:39
UE ar putea majora cu 25 de milioane de euro sprijinul pentru R. Moldova și vecinătatea estică. Comisia pentru bugete a PE a votat amendamentul co-semnat de Siegfried Mureșan

Eurodeputatul român Siegfried Mureșan anunță că, seara trecută, Comisia pentru bugete a Parlamentului European a votat un amendament la Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2026, care prevede creșterea cu 25 de milioane de euro a alocărilor destinate Vecinătății Estice, inclusiv Republicii Moldova. Amendamentul este co-semnat de Siegfried Mureșan.

Considerăm această majorare necesară pentru a compensa parțial decizia Statelor Unite ale Americii de a retrage sprijinul acordat societății civile din regiune”, a scris Siegfried Mureșan pe pagina sa de Facebook.

Eurodeputatul a mai menționat că „societatea civilă are un rol esențial în consolidarea democrației în statele din vecinătatea noastră, în special în țările candidate, precum Republica Moldova, care se confruntă cu presiuni și agresiuni antidemocratice din partea Federației Ruse”.

În contextul retragerii sprijinului american, considerăm că este datoria Uniunii Europene să susțină organizațiile neguvernamentale independente, pentru ca acestea să-și poată continua activitatea”, a spus Siegfried Mureșan.

După votul de seara trecută, amendamentul va fi supus aprobării plenului Parlamentului European, urmând apoi să facă parte din poziția Parlamentului în negocierile finale de săptămânile viitoare cu Consiliul și Comisia privind Bugetul UE pentru anul 2026.

În acest an, Uniunea Europeană a aprobat un pachet financiar în valoare de 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova, destinat să sprijine reformele economice și integrarea țării în Uniunea Europeană. Acest sprijin face parte din Planul de Creștere al Moldovei pentru perioada 2025–2027.

Din suma totală, 385 de milioane de euro vor fi oferite sub formă de granturi nerambursabile, iar 1,5 miliarde de euro vor fi acordate sub formă de împrumuturi cu condiții favorabile. Aceste fonduri vor fi distribuite în tranșe semestriale, începând din 2025, în funcție de progresul în implementarea reformelor stabilite în Agenda de Reformă a Guvernului Republicii Moldova.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
11,07
Ploaie moderată
Umiditate:94 %
Vint:6,17 m/s
Wed
11
Thu
11
Fri
11
Sat
10
Sun
10
Arhivă Radio Chișinău