UE amână până în toamnă prezentarea propunerii privind utilizarea activelor de stat rusești înghețate în favoarea Ucrainei

  • 21 Iulie 2023 12:09
UE amână până în toamnă prezentarea propunerii privind utilizarea activelor de stat rusești înghețate în favoarea Ucrainei

Propunerea Comisiei Europene de a folosi activele de stat rusești înghețate în UE în favoarea Ucrainei nu va fi publicată până în septembrie, potrivit unei declarații de joi a purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene, relatează Reuters, preluat de Agerpres.

„Discuțiile dintre statele membre au decurs bine. Ultima reuniune a grupului de lucru al Consiliului pe această temă a avut loc la 12 iulie, iar următoarea va avea loc în septembrie”, a declarat purtătorul de cuvânt al UE pentru reporteri, scrie Calea Europeană.

Acesta a adăugat că se lucrează intensiv în contextul G7 și „ne propunem să avem o declarație a G7 înainte de vacanța de vară”. „O propunere juridică ne propunem să avem după vacanța de vară”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Inițial, propunerea Comisiei Europene urma să fie publicată până în august.

În urma sancțiunilor impuse Rusiei după lansarea invaziei în Ucraina, active în valoare de aproape 19 miliarde de euro ale oligarhilor ruși au fost înghețate în UE, iar statele din bloc împreună cu cele din G7 au blocat accesul Rusiei la circa 300 miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur, măsură descrisă de Moscova drept un „furt”. Din această sumă, UE a înghețat active ale Băncii Centrale ruse în valoare de circa 200 miliarde de euro, cea mai mare parte a acestei sume fiind depozitată în Belgia.

Săptămâna trecută, Bloomberg a relatat că Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană au opinii contrare în ceea ce privește riscurile legate de posibila utilizare a profiturilor din activele înghețate ale Băncii Centrale a Rusiei în Europa pentru refacerea Ucrainei.

Totodată, agenția a precizat că, din cauza acestor contradicții, Comisia Europeană a decalat termenul de prezentare a propunerii sale de utilizare a activelor Băncii Centrale a Rusiei din vară până cel puțin la începutul lunii septembrie.

În iunie, Uniunea Europeană a concluzionat că nu poate confisca în mod legal activele rusești înghețate în UE. După aceea, aceasta s-a concentrat asupra unui plan legal pentru a folosi dobânzile de pe urma acestor active rusești pentru a finanța parțial ajutorul oferit Ucrainei.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
18,24
Cer senin
Umiditate:39 %
Vint:6,17 m/s
Sun
14
Mon
17
Tue
19
Wed
14
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău