UE a introdus sancțiuni împotriva mai multor apropiați ai președintelui rus Vladimir Putin
-
15 Octombrie 2020 13:47
Uniunea Europeană (UE) a introdus joi sancțiuni împotriva mai multor membri ai administrației prezidențiale ruse, apropiați ai președintelui Vladimir Putin, considerați responsabili de otrăvirea, în Rusia, a opozantului Aleksei Navalnâi, precum și împotriva unei entități implicate în producția de Noviciok, agentul neurotoxic folosit, informează AFP și dpa, preluat de Agerpres.
Lista publicată joi în Jurnalul Oficial al UE include numele lui Andrei Iarin, șeful direcției pentru afaceri interne din cadrul administrației prezidențiale ruse, al adjunctului său Serghei Kirienko, al ministrului-adjunct al apărării Pavel Popov, și ale altor trei responsabili ruși, precum și Institutul de Stat pentru Cercetări Științifice în domeniul Chimiei și Tehnologiei Organice" (GosNIIOHT).
De asemenea, UE l-a inclus joi pe lista de sancțiuni pe omul de afaceri rus Evgheni Prigojin, supranumit "bucătarul lui Putin", pentru rolul acestuia în destabilizarea Libiei.
"Evgheni Prigojin întreține relații strânse, inclusiv financiare, cu o societate militară privată, grupul Wagner, jucând astfel un rol în activitățile grupului Wagner în Libia și acordându-le sprijinul, ceea ce pune în pericol pacea, stabilitatea și securitatea în această țară" (în Libia), precizează Jurnalul Oficial al UE.
În august, la scurt timp după spitalizarea lui Navalnâi, Evgheni Prigojin a amenințat că îl va "distruge" pe opozantul rus dacă acesta "nu își va da sufletul".
În martie, același Prigojin a cerut despăgubiri de 50 miliarde Statelor Unite după ce acestea l-au sancționat pentru rolul său în ingerința Moscovei în alegerile prezidențiale americane din 2016.
Noile sancțiuni ale UE intră în vigoare de la momentul publicării lor.
Aleksei Navalnâi și-a pierdut cunoștința în timpul unui zbor intern în Siberia pe 20 august și două zile mai târziu a fost transportat în Germania în comă. După realizarea unui test în laboratorul armatei, Germania a ajuns la concluzia că Navalnâi a fost otrăvit cu agent neurotoxic din familia Noviciok, de uz militar. Alte două laboratoare - unul din Franța, celălalt din Suedia - au confirmat rezultatul anunțat de Berlin.
Și Organizația pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a confirmat săptămâna trecută că Navalnâi a fost otrăvit cu Noviciok. Rusia însă respinge categoric orice implicare în otrăvirea opozantului rus și a avertizat miercuri prin vocea ministrului de externe Serghei Lavrov că va răspunde la sancțiunile UE cu măsuri "în oglindă".