UE a anunțat o serie de propuneri legislative privind schimbările climatice
-
14 Iulie 2021 16:20
Uniunea Europeană a anunțat o serie de propuneri legislative care vizează problemele generate de schimbările climatice, scrie Rador.
Acestea sunt menite să o ajute să își atingă obiectivul de a deveni neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon, până în 2050. Mai multe propuneri legislative, care vor trebui aprobate de cele 27 de state membre ale blocului și de Parlamentul UE, au fost anunțate miercuri.
Acestea includ planuri de impozitare a combustibilului pentru avioane și interzicerea vânzării de mașini pe benzină și diesel în termen de 20 de ani. Cu toate acestea, propunerile vor fi urmate, cel mai probabil, de câteva luni de negocieri.