Ucrainenii se retrag din unele zone din Bahmut, în timp ce Moscova și-a redinamizat asaltul

  • 14 Aprilie 2023 18:25
Ucrainenii se retrag din unele zone din Bahmut, în timp ce Moscova și-a redinamizat asaltul

Trupele ucrainene au fost forțate să se retragă din anumite părți din Bahmut în fața unui nou asalt al forțelor ruse asupra orașului în ruine, a anunțat vineri Ministerul britanic al Apărării, Moscova forțând o victorie în fața Kievului înainte de așteptata contraofensivă ucraineană, relatează Agerpres.

Responsabili ucraineni susțin că Rusia a adus trupe din alte regiuni ale frontului pentru o ofensivă majoră asupra Bahmut, oraș pe care Moscova încearcă să-l captureze de peste opt luni pentru a-și relansa invazia pe scară largă, declanșată acum un an.

"Rusia și-a redinamizat asaltul împotriva orașului Bahmut în regiunea Donețk, în timp ce forțele Ministerului Apărării rus și cele ale Grupului Wagner și-au îmbunătățit cooperarea", indică Ministerul britanic al Apărării într-un buletin de informare zilnic.

În trecut, țările occidentale au subliniat faptul că neînțelegerile între Ministerul rus al Apărării și grupul privat de mercenari Wagner constituie o slăbiciune majoră a Rusiei, notează Reuters.

"Forțele ucrainene se confruntă cu importante probleme de reaprovizionare, dar au procedat la retrageri ordonate de pe pozițiile pe care au fost forțate să le cedeze", se menționează în document.

În apropiere de Bahmut, soldați ai unei unități de artilerie ucraineană încărcau obuze într-un obuzier din perioada sovietică și trăgeau spre linia frontului, unde - potrivit lor -Rusia își masase infanteria.

"Ținta noastră în această direcție este în principal infanteria. Există o mare concentrare de 'factor uman' al Federației Ruse", declară Dmitro, comandantul unității de artilerie, în vârstă de 44 de ani.

Bahmut, care avea circa 70.000 de locuitori înainte de război, a fost ținta principală a Rusiei în ofensiva masivă din cursul iernii, care a avut puțin câștig până în prezent, în pofida luptelor infanteriei la sol și de o intensitate nemaivăzută în Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial.

Comandanții ruși au redirecționat trupe spre Bahmut din alte regiuni, a confirmat ministrul adjunct al apărării ucrainean, Hana Maliar.

"Inamicul își utilizează acolo unitățile cele mai profesioniste și recurge la o cantitate importantă de artilerie și de aviație", a transmis ea prin Telegram.

"În fiecare zi, inamicul efectuează la Bahmut între 40 și 50 de operațiuni de asalt și 500 de episoade de bombardamente", a spus ea.

Buletinul britanic de vineri arată că ucrainenii dețin în continuare cartierele din partea de vest a Bahmut, dar au fost supuși unor tiruri ale artileriei ruse extrem de intense în ultimele 48 de ore.

Unitățile de mercenari Wagner se concentrează de acum pe avansarea în centrul orașului Bahmut, în timp ce parașutiști ruși îi ajută prin atacuri asupra flancurilor orașului.

Think tank-ul Institutul pentru Studiul Războiului a declarat că imagini geolocalizate arată că forțele ruse avansaseră în ajun mai mult în vestul și centrul orașului și înregistraseră "progrese nesemnificative" în sudul și sud-vestul Bahmut.

Capturarea orașului ar fi prima victorie substanțială a Rusiei în ultimele opt luni. Moscova afirmă că aceasta ar deschide calea cuceririi celei mai mari părți din teritoriul regiunii Donbas, în estul Ucrainei, un obiectiv major al războiului.

După străpungeri ucrainene majore ale frontului în al doilea semestru al anului trecut, liniile frontului abia s-au mișcat în cursul ultimelor cinci luni, în pofida unei ofensive rusești masive.

Moscova a făcut apel la sute de mii de rezerviști proaspăt înrolați și la mii de condamnați recrutați ca mercenari din închisori. Kievul s-a concentra asupra apărării liniilor sale în așteptarea sosirii de noi arme occidentale pentru o preconizată cotraofensivă în lunile următoare.

"Ne pregătim băieții", a declarat președintele Volodimir Zelenski într-o alocuțiune video joi seara. "Așteptăm cu nerăbdare livrarea armelor promise de partenerii noștri", a spus el.

Ucraina părea pe cale să abandoneze Bahmut la sfârșitul lunii februarie, dar în martie a anunțat că va lupta acolo, afirmând că merită să apere orașul distrus în mare parte din cauza pierderilor pe care le provoacă rușilor care încearcă să-l preia cu asalt.

Cele două părți afirmă fiecare că provoacă celeilalte pierderi enorme. Documente ale serviciilor de informați americane divulgate săptămâna trecută indicau că Rusia a pierdut între 35.000 de și 43.000 de soldați uciși, în timp ce Ucraina ar fi pierdut între 15.500 și 17.500 de militari.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
-1,71
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău