Ucraina vrea să extindă acordul privind exporturile de cereale via Marea Neagră și la alte produse
-
06 August 2022 11:47
Ucraina a cerut ca acordul internațional, care relaxează blocada rusească asupra exporturilor de cereale via Marea Neagră, să fie extins și la alte produse, precum metalele, după ce prima navă încărcată cu cereale ucrainene a părăsit cu succes portul Odesa, scrie Financial Times.
Adjunctul ministrului ucrainean al Economiei, Taras Kacika s-a declarat încrezător că acordul convenit între Ucraina și Rusia, care a permis reluarea exporturilor de cereale via porturile de la Marea Neagră, va servi ca un model de bază pentru alte materii prime.
„Acest acord este despre logistică, despre mișcarea navelor prin Marea Neagră. Care este diferența între cereale și minereu de fier?”, s-a întrebat Taras Kacika.
Aceste declarații vin după ce nava cargo Razoni, încărcată cu 26.527 tone de porumb, a plecat din portul Odesa cu destinația Liban, și miercuri a ajuns în apele turcești unde a fost inspectată. Alte trei nave cu cereale au plecat din porturile ucrainene și se îndreaptă spre Turcia pentru a fi supuse unor inspecții. Cele trei nave transportă o încărcătură totală de 58.000 de tone de porumb.
Aproximativ o duzină de nave încărcate cu cereale așteaptă să plece din porturile ucrainene, în timp ce o altă navă se îndreaptă spre portul ucrainean Chornomorsk.
La data de 22 iulie, Rusia și Ucraina au semnat, la Istanbul, un acord cu privire la instaurarea unor culoare securizate cu scopul de a permite exportul de cereale blocate în Ucraina. Acordul va fi valabil timp de 120 de zile, timp în care pot fi transportate cele circa 25 de milioane de tone din silozurile ucrainene înaintea strângerii noii recolte. Navele și încărcătura ar urma să fie inspectate la Istanbul, sub autoritatea Centrului comun de coordonare (CCC), care a fost inaugurat oficial la Istanbul.
Mihailo Podoliak, consilier al președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, este de părere că acest probabil va fi respectat, probabil, „pentru o anumită perioadă”, atât timp cât servește și intereselor economice ale Rusiei. „După părerea mea, convoaiele maritime vor funcționa pentru o anumită perioadă, în paralel cu convoaiele rusești, care sunt și ele interesate să livreze cereale”, a spus Mihailo Podoliak, care a adăugat însă că „Rusia va căuta o modalitate pentru a bloca din nou livrările. Acesta este scenariul meu pesimist și totodată și cel optimist puse laolaltă”.
Podoliak și alți oficiali din guvernul ucrainean cred că Rusia a fost de acord cu acest plan pentru că invazia sa în Ucraina nu s-a derulat conform planurilor Moscovei. Rusia intenționa să cucerească porturile Odesa și Nikolaev pentru a prelua controlul asupra rutelor de export în regiunea Mării Negre, susține Podoliak.
La rândul său, Oleg Ustenko, un consilier economic al președintelui Volodimir Zelenski, a spus că ridicarea blocadei ar putea ajuta le evitarea unei catastrofe economice. Înainte de război, majoritatea exporturilor ucrainene tranzitau prin Marea Neagră. Însă războiul a majorat costurile logistice, ca urmare a eforturilor de redirecționare a exporturilor via calea ferată sau rutieră, astfel încât produsele ucrainene au devenit necompetitive pe piața mondială, a adăugat Oleg Ustenko.
„Asta a făcut parte din planul Rusiei de a slăbi economia Ucrainei”, susține Ustenko.
Luna trecută Ucraina a reușit să exporte aproximativ trei tone de cereale via drumuri, calea ferată și râul Dunărea, a spus Taras Kacika, adică jumătate din volumele pe care le exporta înainte de război, în principal via Marea Neagră. Ucraina estimează că în acest an va recolta 67 de tone de cereale, în scădere față de o recoltă record de 86 milioane de tone în 2021.