Ucraina va primi 64 milioane de euro din partea Franței pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă din Mariupol
- 
                                    29 Ianuarie 2019 15:49
 
        
    Ucraina va primi din partea Franței un împrumut de 64 milioane de euro pentru implementarea unui proiect de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din Mariupol, oraș din sudul țării - scrie ziarul Segodnia.
Acordul de împrumut a fost semnat astăzi între guvernele francez și ucrainean, în cadrul unei ceremonii cu participarea premierului Ucrainei, Volodomir Groisman. Cele două părți au încheiat acest acord pentru a soluționa problema alimentării cu apă potabilă a Mariupolului, un mare oraș industrial, cu aproape 500.000 de locuitori.
Creditul, acordat Ucrainei pe o perioadă de 30 de ani, va acoperi 65% din costul proiectului, restul fondurilor provenind din alte surse, transmite Rador.
 
                        
                     
                        
                     
                        
                     
                                        
                                     
                                        
                                     
                                        
                                     
                                        
                                     
                                        
                                     
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                         
                            
                        
