Ucraina | Șase ani de închisoare pentru francezul acuzat de pregătirea unor atentate în timpul EURO 2016

  • 21 Mai 2018 18:35
Ucraina | Șase ani de închisoare pentru francezul acuzat de pregătirea unor atentate în timpul EURO 2016

Justiția ucraineană l-a condamnat luni la șase ani de închisoare pe cetățeanul francez Gregoire Moutaux, arestat în 2016 la frontiera ucraineano-poloneză având asupra sa un arsenal de război și acuzat de pregătirea unor atentate în timpul Campionatului European de Fotbal din 2016 (EURO 2016), organizat în Franța, transmite AFP.

''Curtea a anunțat sentința: șase ani de închisoare'', a declarat pentru AFP o reprezentantă a tribunalului, Natalia Lesiuk.

Gregoire Moutaux, acum în vârstă de 27 de ani, a fost arestat cu exact doi ani în urmă de către autoritățile ucrainene când încerca să intre în Polonia având asupra sa cinci puști de asalt Kalașnikov, peste 5.000 de gloanțe, două lansatoare de grenade antitanc cu 18 grenade ca muniție aferentă, 125 de kilograme de explozibili, 100 de detonatoare și 20 de cagule, printre alte obiecte.

El a fost monitorizat timp de șase luni de către autoritățile ucrainene, care susțin că avea în vedere să comită în Franța, înaintea și în timpul EURO 2016, circa 15 atentate asupra unor lăcașuri de cult frecventate de musulmani și evrei, precum și asupra unor clădiri administrative. Motivația lui ar fi fost opoziția sa față de politica guvernului francez privind afluxul masiv de străini în Franța, răspândirea islamului și a globalizării.

În urma percheziționării domiciliului său din localitatea Nant-le-Petit (nord-estul Franței), autoritățile franceze au găsit acolo explozibili și o cămașă a unei uniforme aparținând unei grupări de extremă-dreapta.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
7,74
Cer fragmentat
Umiditate:88 %
Vint:4,12 m/s
Sun
3
Mon
1
Tue
1
Wed
3
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău