Ucraina întărește paza la frontiera cu regiunea transnistreană a R.Moldova
-
15 Martie 2019 09:19
În preajma alegerilor prezidențiale din Ucraina, Serviciul de grăniceri al acestei țări a intensificat paza pe segmentul transnistrean al frontierei cu R. Moldova și la granița administrativă cu teritoriul Crimeii, anexat de Rusia.
Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing la Kiev de către asistentul președintelui instituției, Oleg Slobodean, potrivit infotag.md. Începând de săptămâna viitoare, vor fi instalate posturi de control suplimentare, care vor include atât polițiștii de frontieră, cât și reprezentanți ai poliției naționale.
Sunt planificate servicii de gardă ale forțelor și mijloacelor de aviație, precum și alte activități. Alegerea președintelui Ucrainei va avea loc pe 31 martie.