Ucraina „este o scenă a crimei'', afirmă procurorul Curții Penale Internaționale

  • 13 Aprilie 2022 17:19
Ucraina „este o scenă a crimei'', afirmă procurorul Curții Penale Internaționale

Procurorul Curții Penale Internaționale (CPI), britanicul Karim Khan, a declarat miercuri, în timpul unei vizite la Bucea, că Ucraina este o "scenă a crimei", relatează AFP, potrivit Agerpres.

"Ucraina este o scenă a crimei. Suntem aici pentru că avem motive întemeiate să credem că au fost comise crime care sunt de competența Curții. Trebuie să risipim ceața războiului pentru a ajunge la adevăr", a declarat el presei în cursul vizitei în această localitate de la periferia Kievului, unde sute de civili, potrivit autorităților ucrainene, au fost găsiți uciși după ocupația rusă.

Khan a precizat că o echipă medico-legală a CPI se pregătește să lucreze "pentru ca noi să putem într-adevăr separa adevărul de ficțiune".

"Trebuie să ne păstrăm mintea deschisă și să ne bizuim pe dovezi", a adăugat el. "Legea trebuie să fie mobilizată și aruncată în luptă pentru a proteja civilii".

Jurnaliști de la AFP care au putut să se deplaseze la Bucea în 2 aprilie au văzut cadavrele a circa 20 de bărbați îmbrăcați în civil împrăștiate pe o rază de mai multe sute de metri pe o stradă a orașului. Unul stătea întins lângă o bicicletă, alții aveau lângă ei pungi de cumpărături. Un altul, întins pe o parte, avea mâinile legate la spate. Cel puțin două dintre aceste cadavre aveau răni mari la cap.

Reporterii AFP asistă de mai multe zile la exhumarea corpurilor din gropi comune la Bucea și în alte localități de la periferia Kievului, care s-au aflat timp de mai multe săptămâni sub ocupația trupelor ruse.

Masacrul de la Bucea a îngrozit lumea, provocând un val de condamnări energice pe plan internațional și i-a determinat pe aliații Kievului să impună noi sancțiuni împotriva Rusiei.

Rusia respinge orice responsabilitate pentru aceste morți și califică drept "fake" acuzațiile de ucidere a civililor de către soldații ruși, chiar atunci când se aduc probe concludente în acest sens.

În același timp, trupele ruse intenționează să elimine orice tip de probe care ar putea să confirme că au fost comise crime împotriva umanității în Ucraina și în acest scop utilizează crematorii mobile în special la Mariupol, pentru a nu lăsa nicio urmă a atrocităților lor, a declarat miercuri serviciul de informații al armatei ucrainene, potrivit EFE.

"Conducerea Rusiei a ordonat distrugerea oricăror dovezi ale crimelor armatei sale în Ucraina", se menționează în mesajul serviciului de informații militare ucrainean, care a fost reprodus pe contul Telegram al Consiliului municipal din Mariupol, oraș-port la Marea Azov.

"După genocidul împotriva poporului ucrainean la Bucea care a fost pe larg reflectat pe plan internațional, 'rașistî' ('fasciștii ruși', așa cum numesc ucrainenii forțele ruse) au început să utilizeze crematorii mobile în Ucraina", se afirmă în text.

"La Mariupol au fost detectate 13 crematorii mobile pentru curățarea străzilor de cadavrele civililor morți", iar forțele de ocupație ruse "încearcă să-i identifice pe toți martorii posibili ai atrocităților" pentru a-i elimina, atenționează serviciul de informații al armatei ucrainene.

Mariupol, un oraș care avea aproximativ o jumătate de milion de locuitori, s-a aflat sub asediu de la începutul invaziei ruse și 80% din clădirile rezidențiale au fost total distruse, potrivit unor surse municipale.

Mesajul reprodus de Consiliul municipal din Mariupol conține o fotografie arătând ceea ce pare să fie un camion de dimensiune mare, cu un cilindru voluminos în partea din spate și cu un capac, semănând cu un cuptor de crematoriu.

Serviciul de informații militare al Ucrainei, adaugă în mesajul său, că a înregistrat în mod repetat utilizarea crematoriilor mobile în regiunea Cernigov, în nord, și în regiunea Lugansk, în estul țării.

Armata rusă, potrivit acestuia, folosește aceste crematorii și pentru a elimina rămășițele propriilor soldați morți "pentru a ascunde numărul real" al pierderilor și pentru a nu plăti indemnizațiile cuvenite rudelor acestora".

"Acțiunile armatei ruse se încadrează în definiția genocidului în conformitate cu Convenția pentru prevenirea și pedepsirea crimei de genocid și cu articolul 6 din Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale", subliniază Serviciul de informații al armatei ucrainene.

Președintele rus Vladimir Putin, care a respins "orice fel de crime de război" comise de trupele ruse în Ucraina va continua să încerce să ascundă aceste fapte, consideră autoritățile ucrainene.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-2,82
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău