Ucraina: Donețk și Lugansk cer anexarea în Rusia, în timp ce trupele Kievului luptă să le recucerească
-
20 Septembrie 2022 11:25
Lugansk și Donețk cer să fie anexate în Rusia în viitorul apropiat, în timp ce trupele ucrainene continuă să avanseze în estul țării revendicând teritoriile confiscate de forțele Moscovei, relatează luni DPA.
Rusia a recunoscut cele două așa-numite "Republici Populare" Donețk și Lugansk la 24 februarie, ziua în care a invadat Ucraina. Ea a declarat că scopul era eliberarea celor două regiuni de sub controlul trupelor ucrainene.
Donețk și Lugansk și-au declarat independența față de Kiev cu ajutorul Kremlinului după invazia rusă a Crimeei în 2014. Însă până la recenta invazie, separatiștii controlau doar aproximativ o treime din suprafața pe care o revendicau.
Acum, pe măsură ce contraofensiva Ucrainei continuă, oficiali din Lugansk au cerut conducerii locale să organizeze în curând un referendum privind anexarea.
La scurt timp după aceea, camera civică din Republica Populară Donețk a emis aceeași cerere, potrivit agenției de presă ruse TASS, citată de DPA.
Populația din Herson cere de asemenea un referendum, potrivit lui Kirill Stremusov, șeful administrației numit de Rusia, transmite Agerpres.
Moscova s-a pregătit să organizeze referendumuri în zonele unde a căpătat controlul de ceva timp pentru a le anexa la Rusia. Referendumul din Herson a fost amânat inițial până la 4 noiembrie, având în vedere înaintarea trupelor ucrainene.
Este prea devreme să vorbim despre o dată, a declarat Aleksei Kariakin, președintele camerei civice din Lugansk, la televiziunea rusă.
Moscova nu a grăbit procesul de anexare a celor două regiuni separatiste care alcătuiesc împreună Donbasul.
Cu toate acestea, parlamentul rus susține cererea de aderare a zonelor. "Ar trebui să se întâmple repede, aceasta este voința oamenilor", a declarat Viktor Vodolațki, deputat în Dumă al Rusiei Unite, partidul la putere.
El a spus că votul ar trebui să aibă loc înainte de sfârșitul toamnei.
Între timp, șeful ucrainean al administrației Lugansk, Serhii Haidai, a spus că anexarea teritoriilor va da Moscovei ocazia de mobilizare generală.
Aceasta ar însemna că dacă Ucraina ar recuceri Donețk și Lugansk, Moscova ar interpreta acest lucru ca pe un atac asupra teritoriului rus, a declarat el la Radio Svoboda.