Ucraina | Ciocniri între protestatari și poliție au loc lângă clădirea Radei Supreme de la Kiev

  • 14 Iulie 2021 13:12
Ucraina | Ciocniri între protestatari și poliție au loc lângă clădirea Radei Supreme de la Kiev

Foști angajați ai forțelor de ordine și structurilor de forță din Ucraina cer recalcularea pensiilor. Pensionarii, foști angajați ai forțelor de ordine și structurilor de forță din Ucraina, care organizează miercuri un miting de protest lângă sediul Radei Supreme, au încercat să ia cu asalt clădirea parlamentului, unde are loc o sesiune plenară.

Protestatarii au fost încercuiți de poliție, după care au urmat confruntări. Postul TV Ucraina-24 transmite în direct de la locul incidentelor. Peste o mie de persoane s-au adunat lângă sediul Radei Supreme de la Kiev. După cum au declarat organizatorii evenimentului, principala revendicare a protestatarilor este ca președintele țării, Volodimir Zelenski, să semneze un decret privind recalcularea pensiilor.

"Președintele a promis că va dispune miniștrilor apărării, afacerilor interne, comandantului Gărzii Naționale, președintelui Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență și altor șefi ai instituțiilor forțelor de ordine să semneze ordine pentru pregătirea documentelor necesare privind acordarea majorării pensiilor. Foști oficiali din rândul serviciilor de securitate din Ucraina au demontat un gard metalic de lângă clădirea parlamentului și au încercat să pătrundă cu forța în sediul central al Radei Supreme. Poliția i-a împiedicat pe protestatari, folosind gaze lacrimogene, după care au urmat confruntări. Protestatarii au blocat traficul pe străzile Hrușevsk și Șelkovicinaia, unde se află sediile Parlamentului și Guvernului Ucrainei, a informat ziarul "Segodnia". Drept urmare, traficul din centrul Kievului este paralizat, în oraș formându-se blocaje de mulți kilometri.

Săptămâna trecută, în urma unor numeroase apeluri adresate conducerii ucrainene, Zelenski a dispus guvernului să întreprindă măsuri pentru restabilirea justiției în plata pensiilor către foștii militari. Potrivit acestuia, din cauza modificărilor necorespunzătoare la legea privind indexarea veniturilor ucrainenilor, care au fost adoptate în 2017, problema indexării pensiilor către militari nu a fost soluționată, existând o diferență majoră între pensiile acordate înainte de 2018 și cele acordate recent ...

Decretul privind indexarea pensiilor pentru foști funcționari din securitate, care urmează să fie adoptat de Cabinetul de Miniștri, ar trebui să elimine aceste dezechilibre existente. În special, se presupune că de la 1 iulie va fi stabilită o plată suplimentară de 2.000 de hrivne (aproximativ 74 de dolari) pentru aproape 400.000 de pensionari militari care s-au pensionat înainte de 1 martie 2018. Pensia minimă pentru militari va fi stabilită la suma 3.854 de hrivne (140 USD). De asemenea, vor fi majorate plățile către militarii cu handicap, peste 40 de mii de persoane din această categorie vor primi o majorare de aproape 700 de hrivne (25 USD).

Sursa: RADOR

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău