Ucraina: Cetățenii care pot fi recrutați pentru a participa la război, interdicție de a se apropia de frontiera cu România și Republica Moldova

  • 24 Februarie 16:45
Ucraina: Cetățenii care pot fi recrutați pentru a participa la război, interdicție de a se apropia de frontiera cu România și Republica Moldova

Cetățenii ucraineni cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani, care pot fi recrutați pentru a participa la război, au interdicția de a se apropia la o distanță mai mică de cinci kilometri de frontiera cu România și Republica Moldova, potrivit unui ordin semnat de șeful Serviciului de Stat de Frontieră din regiunea Cernăuți.

Potrivit Agerpres, măsura a fost luată pe fondul creșterii îngrijorătoare a numărului de cazuri de persoane care încearcă să părăsească țara, pentru a nu se înrola în armată.

Potrivit ordinului, este interzisă "intrarea persoanelor pe o fâșie de teren desemnată de-a lungul frontierei de stat, inclusiv în scopuri turistice, recreative, pescuit, cu excepția: persoanelor care locuiesc sau lucrează permanent sau temporar în hotarele acesteia, cu condiția să dețină autorizația corespunzătoare eliberată de detașamentul de frontieră; proprietarii de terenuri situate în fâșie, cu condiția să dețină autorizația corespunzătoare eliberată de detașamentul de frontieră".

De asemenea, Poliția de Frontieră din Cernăuți a interzis circulația autovehiculelor în zona de graniță, cu excepția celor care se află în punctele de trecere a frontierei.

Restricțiile sunt valabile pe raza localităților de frontieră Seletin, Berehomet, Krasnoilsk, Ciudei, Pătrauți, Suceveni, Kamiana, Hliboca, Tereblecea, Tărășeni, Herta, Vancicauti, Mămăliga, Livent, Kelmenet, Secureni, Vascauti din regiunea Cernăuți.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău