Ucraina - Biserica Ortodoxă subordonată Moscovei vrea să evacueze civilii de la uzina "Azovstal" din Mariupol

  • 22 Aprilie 2022 08:55
Ucraina - Biserica Ortodoxă subordonată Moscovei vrea să evacueze civilii de la uzina

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ucrainene subordonate Moscovei, Onufrie, a propus organizarea unei procesiuni la uzina "Azovstal" din Mariupol pentru a evacua oamenii care se află acolo - transmite RBC, scrie Rador.

Vicepremierul ucrainean și ministrul reintegrării teritoriilor ocupate, Irina Vereșciuk, și-a exprimat disponibilitatea de a merge la Mariupol alături de reprezentanții bisericii. RBC menționează că pe site-ul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei (Patriarhia Moscovei) a fost publicată, joi, o declarație a lui liderului acesteia, Onufrie, în care se menționează că biserica, prin eforturile episcopatului, clerului, monahilor și enoriașilor, este pregătită să organizeze o procesiune de rugăciune care să se desfășoare pe traseul Orihiv (regiunea Zaporijjia) - Mariupol, până la uzina "Azovstal".

"Pentru a oferi asistență de urgență și pentru a evacua civilii. De asemenea, procesiunea ar putea scoate militarii răniți și ridica trupurile celor decedați" - a subliniat Onufrie. Într-un comentariu pentru RBC, vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk a declarat că sprijină o astfel de inițiativă și, de asemenea, a menționat că a transmis o solicitare similară papei Francisc. "Dacă rușii chiar deschid un coridor umanitar ca să ne putem salva femeile, copiii și răniții, atunci, noi suntem gata să mergem acolo împreună cu clerul. Sunt sigură că mulți politicieni se vor alătura acestei inițiative" - a afirmat Vereșciuk. Cu toate acestea, a adăugat Vereșciuk, Rusia nu face încă acest lucru și continuă să împiedice evacuarea din orașul asediat Mariupol.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:3,6 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău