Uciderea lui Soleimani: Ambasadorul SUA, convocat la MAE irakian cu un protest față de ''încălcarea suveranității'' Irakului
-
05 Ianuarie 2020 18:30
Ministerul de Externe irakian a anunțat că l-a convocat duminică pe ambasadorul SUA pentru a-i transmite acestuia un protest față de ''încălcarea suveranității'' Irakului, în urma raidului aerian american în care a fost ucis generalul iranian Qassem Soleimani, informează AFP și Reuters, preluat de Agerpres.
I s-a transmis ambasadorului Matthew Tueller că ''aceste operațiuni militare ilegitime desfășurate de SUA sunt atacuri și acte condamnabile care pot conduce la o escaladare a tensiunilor în regiune și că ele constituie o încălcare a suveranității'' Irakului, se menționează într-un comunicat al MAE de la Bagdad.
Tot duminică, parlamentul irakian a început o ședință extraordinară, cu participarea premierului Adel Abdul Mahdi, la care este așteptată supunerea la vot a unei rezoluții prin care se va solicita Washingtonului retragerea tuturor trupelor americane din Irak.
Potrivit Reuters, premierul Abdul Mahdi a spus că recomandă parlamentului să ia măsuri urgente pentru a pune capăt prezenței trupelor străine în Irak.
Șeful executivului irakian a protestat și anterior față de atacul cu dronă executat vineri de aviația americană în zona aeroportului internațional din Bagdad asupra unui convoi în care se aflau generalul iranian Qassem Soleimani, comandantul Forței Al-Quds, și mai mulți membri ai Hashd al-Shaabi, o coaliție de forțe paramilitare irakiene dominată de facțiuni pro-iraniene și ai cărei militanți au luat cu asalt ambasada americană la Bagdad pe 31 decembrie.
Sursa:Agerpres