Turneu de educație astronomică, realizat de astronomi din România: „Descoperă cerul Basarabiei!”

  • 09 Iulie 2022 18:13
Turneu de educație astronomică, realizat de astronomi din România: „Descoperă cerul Basarabiei!”

La inițiativa Asociației Obștești „Orizonturi Rustice” din municipiul Bălți, Republica Moldova, în perioada 11-15 iulie 2022, Dumitru Ciprian Vîntdevară, șef secție astronomie al Muzeului „Vasile Pârvan”din Bârlad, județul Vaslui, România, va realiza un turneu astronomic în premieră națională pentru Republica Moldova cu genericul „Descoperă cerul Basarabiei!” cu cel mai performant telescop pentru observațiile astronomice solare din instituțiile publice din România. Instrument optic Lunt destinat observaților astronomice solare în H-alpha are apertura de 152 mm, distanța focală de 900 mm și un filtru de blocare B3400.

În februarie 2015, astronomul român Dumitru Ciprian Vîntdevară, a realizat cea mai mare descoperire din istoria astronomiei românești și a VII-a pe plan mondial, identificând o Novă Roșie Luminoasă (M101 OT2015-1) în galaxia Pinwheel (M101), iar în luna noiembrie 2019 a descoperit steaua variabilă Bârlad V1. 

Este un eveniment unic pentru Republica Moldova, iar activitatea educațională va debuta în data de 11 iulie 2022 în parcul Țaul, în fața Conacului Pommer din satul Țaul, raionul Dondușeni. Începând cu ora 10.00 până la ora ora 11.00, specialistul în educație astronomică, Dumitru Ciprian Vîntdevară, va realiza prezentări teoretice, la Palatul de Cultură din s. Țaul, inițiând publicul larg în domeniul astronomiei.

Între orele 11.20 și 14.00 se vor realiza observații astronomice cu telescopul solar Lunt  la atmosfera solară: protuberanțe, filamente, pete solare și erupții solare în fața Conacului Pommer.

În aceeași zi, persoanele interesate vor putea observa prin telescopul Sky-Watcher de 200 mm, între orele 21.00 și 23.30, principalele stele ale constelaților de vară din emisfera nordică, Luna, planeta Saturn, planeta Jupiter cu cei patru sateliți ai săi: Io, Europa, Ganimede și Calisto, și planeta Marte, stelele duble și obiectele cerești deep-sky (nebuloase, roiuri de stele și galaxii).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:66 %
Vint:5,14 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău