Turiști spațiali, pregătiți pentru îmbarcare într-una dintre numeroasele misiuni private gata de lansare
-
09 Aprilie 2021 11:47
Câteva sute de persoane și-au cumpărat deja bilet și s-au antrenat pentru o călătorie spectaculoasă: câteva minute sau câteva zile de imponderabilitate în spațiul cosmic. Acești pasageri, bogați sau foarte norocoși, complet începători, se pregătesc să se îmbarce într-una din numeroasele misiuni private pe punctul de a fi lansate, relatează vineri AFP.
La 60 de ani după ce omul a depășit pentru prima dată și această ultimă frontieră, turismul spațial, prima etapă din deschiderea spațiului pentru marele public, va deveni în curând o realitate.
Două companii, Virgin Galactic și Blue Origin, dezvoltă în prezent aeronave capabile să trimită clienți privați timp de câteva minute la o mică distanță deasupra frontierei cu spațiul, un zbor denumit suborbital.
''Cea mai vârstnică persoană pe care am antrenat-o avea 88 de ani'', a declarat pentru AFP Glenn King, directorul programului de pregătire spațială de la Nastar Center, o companie privată care are parteneriate cu actori importanți din domeniu.
Aproape 400 de viitori pasageri ai Virgin Galactic, mulți dintre ei ''bărbați sau femei de afaceri'', s-au antrenat deja în centrele speciale din Pennsylvania, Statele Unite.
Programul de formare durează doar două zile: cursuri teoretice într-una dintre dimineți, apoi mai multe simulări în centrifuge speciale. Un braț cu o lungime de aproape opt metri în rotație rapidă reproduce forța G corespunzătoare aeronavelor în care va zbura clientul. La fața locului, se află de asemenea o echipă medicală.
Înainte, pentru NASA, antrenamentele puteau dura ''doi ani'', dar astăzi, având în vedere ''numărul de persoane pe care vor să-l trimită în spațiu (...), trebuie să le reducem la câteva zile''.
Acest lucru este posibil întrucât clienții ''sunt doar niște pasageri'', care nu au altceva de făcut decât să ''se relaxeze și să admire priveliștea''.
Rata de reușită a programului este de ''99,9%'', a afirmat acesta. Constă în mare parte din a-i asigura că pot suporta accelerația - contra unei sume modice cuprinse între 4.000 și 10.000 de dolari, în funcție de nevoile de pregătire.
Un obstacol: prețul
Cel mai mare obstacol al programului ''spațiu pentru toți'' este prețul.
În cazul Virgin Galactic, compania miliardarului britanic Richard Branson, circa 600 de persoane au cumpărat deja bilet la costuri cuprinse între 200.000 și 250.000 de dolari. Pe listele de așteptare se află mii de persoane.
Debutul operațiunilor este prevăzut pentru ''începutul lui 2022'', iar compania preconizează pentru viitor 400 de zboruri pe an. Blue Origin nu a comunicat nici prețul, nici calendarul zborurilor.
În afara costurilor, poate participa oricine, sau există probleme de sănătate care nu permit zborul în spațiu?
''Nu e nevoie să fiți într-o stare perfectă de sănătate pentru a putea merge în spațiu'', a subliniat Glenn King, care spune că a antrenat persoane cu proteze, diabet sau implanturi osoase.
Agenția americană de reglementare în domeniul aviației, FAA, a recomandat încă din 2006 ca viitorii ''pasageri comerciali'' ai zborurilor suborbitale să completeze ''un simplu chestionar'' referitor la antecendetele medicale, dar și la sănătatea mintală.
Chestionarul este mai detaliat și este asociat efectuării unor investigații (analize de sânge, radiografii, analize de urină) pentru zborurile private orbitale care merg mai departe și durează o perioadă mai îndelungată.
Până pe Lună
Astfel de misiuni, ale căror costuri se ridică de data aceasta la milioane de dolari, sunt prevăzute de compania miliardarului Elon Musk, SpaceX, care preconizează să trimită patru persoane anul acesta.
În septembrie, ''Inspiration4'' va fi prima misiune din lume care va trimite în spațiu doar civili, fără a fi însoțiți de un un astronaut profesionist. Miliardarul american Jared Isaacman a închiriat pe cheltuiala sa o rachetă Falcon 9 care va transporta trei pasageri pentru o excursie de trei zile.
Apoi în ianuarie 2022, compania Axiom Space prevede să trimită un fost astronaut și trei turiști la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS). Compania preconizează zboruri către ISS la fiecare șase luni, a precizat aceasta pentru AFP.
Șapte turiști au ajuns deja pe avanpostul orbital între anii 2001 și 2009. Călătoriile au fost intermediate de compania Space Adventures, care a încheiat totodată un acord cu SpaceX pentru a trimite patru clienți pe orbita Terrei timp de mai multe zile, posibil în 2022.
În cele din urmă, teoretic în 2023, miliardarul japonez Yusaku Maezawa a rezervat un zbor la bordul unei alte rachete a SpaceX, aflată în curs de dezvoltare, pentru a face turul Lunii, alături de alți opt norocoși care urmează să fie selectați.
Pe când atunci apariția turismului spațial de masă? Dificil de spus, potrivit expertului din acest sector Robert Goehlich, din partea Embry-Riddle Aeronautical University. ''Un nou investitor ar putea accelera calendarul'' sau un accident, dimpotrivă, l-ar întârzia.
Trebuie întruniți însă trei factori: securitate, rentabilitate și... respect față de mediu. Acest ultim aspect ''va căpăta un rol dominant'' în anii următori, a preconizat acesta.
Sursa: AGERPRES