Turcia riscă să se afunde și mai mult în criză, după o nouă decizie controversată a președintelui Erdogan

  • 18 Decembrie 2021 12:12
Turcia riscă să se afunde și mai mult în criză, după o nouă decizie controversată a președintelui Erdogan

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a anunțat că salariul minim va fi majorat cu 50 la sută, la 4.250 de lire, adică aproximativ 275 de dolari, transmite Reuters. Este o decizie contestată de mediul de afaceri, iar analiștii estimează că va duce la o creștere și mai mare a inflației care deja a atins cote alarmante.

Majorarea este menită să ajute alegătorii care au fost afectați de creșterea prețurilor. O confederație sindicală estimează că zece milioane de persoane, adică aproximativ o treime din forța de muncă totală, vor avea de primit această sumă. Însă asta va duce și la creșterea suplimentară a costurilor de producție, în condițiile în care prețurile la producător au urcat deja cu 55 la sută în noiembrie. Companiile nu vor avea de ales decât să transfere costurile suplimentare către clienți, ceea ce va aduce o inflație și mai mare. Rata anuală a inflației a depășit deja, luna trecută, 21 la sută, transmite DIGI24.

Creșterea abruptă a salariului minim va duce și la majorarea altor salarii, inclusiv pe cele din sectorul public, unde lucrează în jur de cinci milioane de persoane. Cheltuielile suplimentare ale statului vor pune presiune asupra deficitului bugetar, pe care Ministerul Finanțelor încearcă să îl țină sub 3,5 la sută din PIB în acest an.

„Când salariul minim crește la 4.250 de lire, devine mai costisitor pentru angajator. Angajații noștri sunt cu noi de 15 - 20 de ani. Suntem în afaceri de aproximativ 40 de ani, dar devine greu chiar și pentru noi. Ca să facem față, am redus porția unui doner kebab”, spune proprietarul unui restaurant.

„Trebuie să facem o creștere salarială de 50 la sută odată cu creșterea salariului minim, dar cum își vor mai permite clienții produsele noastre? La asta ne gândim acum. Cum vom trece peste acest lucru? Trebuie să găsim o modalitate de a reflecta această creștere în prețuri. Dacă lucrurile continuă așa, trebuie să ne redimensionăm sau să concediem din angajați. Acum așteptăm noul an”, spune îngrijorat și proprietarul unei patiserii.

Într-un moment în care moneda națională atinge deprecieri-record, economiștii spun că Turcia trebuie să câștige încrederea investitorilor, nu să o erodeze. Iar punerea în pericol a finanțelor publice nu este decât o altă modalitate de a alunga investitorii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău