Turcia refuză întoarcerea ambasadorului olandez la Ankara
-
14 Martie 2017 08:44
Turcia refuză întoarcerea ambasadorului olandez atât timp cât Haga nu va îndeplini condițiile puse de Ankara pentru rezolvarea crizei diplomatice dintre cele două țări, a declarat luni vicepremierul turc, Numan Kurtulmus, scrie Agerpres.
"S-a decis ca, până ce condițiile puse de noi nu vor fi îndeplinite, ambasadorul olandez să nu fie autorizat să revină", a declarat Numan Kurtulmus, după o reuniune a Consiliului de miniștri.
În plus, "atât timp cât Olanda nu va repara greșelile comise, relațiile la cel mai înalt nivel și întâlnirile prevăzute la nivel ministerial și la nivel înalt sunt suspendate", a adăugat acesta, după ce Haga a interzis miniștrilor turci participarea la mitinguri în favoarea președintelui Erdogan.
Ambasadorul Olandei, Kees Cornelis van Rij, este în prezent în afara Turciei, iar problemele curente sunt gestionate de însărcinatul cu afaceri.
"În primul rând, am decis să nu permitem întoarcerea ambasadorului olandez, în prezent în vacanță în străinătate, până ce nu sunt îndeplinite condițiile noastre și nu vom da permis pentru zborurile diplomaților din Olanda", a spus Kurtulmus, citat de agenția EFE.
El a precizat că această măsură "se limitează doar la vizite oficiale și zborurile diplomaților care doreau să utilizeze spațiul aerian turc și nu îi va afecta pe cetățenii olandezi".
Vicepremierul turc a indicat, potrivit AFP, că Parlamentul de la Ankara va fi invitat să se retragă din grupul de prietenie turco-olandeză și a adăugat că țara sa dorește o anchetă asupra evenimentelor din ultimele zile, printre care recurgerea la poliția călare și la câini pentru restabilirea ordinii după o manifestație în fața consulatului turc din Rotterdam.
Criza între Olanda și Turcia a izbucnit atunci când Haga a interzis ministrului turc al Afacerilor Externe, Mevlut Cavusoglu, să aterizeze în această țară pentru a participa la o adunare la Rotterdam și a expulzat-o pe ministra turcă a Familiei, Fatma Betul Sayan Kaya.
Miniștrii preconizau să participe la mitinguri ale diasporei turce pentru a promova "da" la referendumul privind întărirea puterilor prezidențiale, care va fi organizat în Turcia pe 16 aprilie.
Luni, Uniunea Europeană și NATO au chemat la o reducere a tensiunilor între Turcia și țări precum Olanda și Germania.
Și diplomația americană a făcut luni apel la calm, cerând Turciei și Olandei, doi aliați ai Washingtonului în NATO, să-și rezolve criza diplomatică.
"Sunt doi parteneri solizi și aliați în NATO. Le cerem să evite escaladarea situației și să facă eforturi pentru reglarea problemei", a arătat un înalt responsabil al Departamentului de Stat, citat de AFP.
Acest diplomat american a precizat că noua administrație a lui Donald Trump nu a intervenit direct pe lângă Ankara sau Haga pentru că acestea sunt "democrații solide" care "pot regla lucrurile între ele".
Ministerul Afacerilor Externe turc l-a convocat luni pe însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Regatului Țărilor de Jos pentru a-și exprima nemulțumirea față de acțiunile Poliției din Rotterdam față de protestatarii turci, au declarat pentru Reuters surse din cadrul ministerului, în condițiile în care autoritățile de la Haga își avertizează cetățenii aflați în Turcia să dea dovadă de prudență.
Într-o notă diplomatică, MAE turc descrie intervenția Poliției drept "disproporționată" și cere demersuri legale contra "abaterilor" comise de polițiști.
"Comunitatea turcă și cetățenii noștri au fost supuși unor rele tratamente, în care metode inumane și umilitoare au fost folosite, într-o intervenție disproporționată, contra unor oameni care își exercitau dreptul la adunare pașnică", se arată în documentul remis oficialului olandez.
Potrivit surselor ministeriale citate de Reuters, MAE turc a cerut părții olandeze scuze adresate în scris pentru felul în care au fost tratați diplomații turci și ministrul turc al familiei.
Este a treia notificare adresată de sâmbătă până în prezent însărcinatului cu afaceri al ambasadei.
Premierul olandez, Mark Rutte, a exclus duminică posibilitatea de a prezenta scuze din partea guvernului pentru expulzarea cu o zi înainte a unui ministru turc și, în același timp, și-a exprimat speranța unei "dezescaladări" a crizei diplomatice dintre Haga și Ankara, transmite AFP.
"Nu se pune problema să ne cerem scuze, ei ar trebui să își ceară scuze pentru ce au făcut ieri (sâmbătă)", a declarat Mark Rutte duminică, luând cuvântul la Haga în cadrul campaniei pentru legislativele organizate miercuri în Olanda.
"Este o cerere absolut imposibilă și nebunească", a adăugat el.
Prim-ministrul a calificat ca "inacceptabile" afirmațiile președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, care a denunțat sâmbătă "rămășițe ale nazismului", după expulzarea ministrului turc al familiei, Fatma Betul Sayin Kaya, care a ignorat solicitarea autorităților olandeze de a nu veni la Rotterdam.
"Această țară, după cum a subliniat ieri (sâmbătă) primarul Rotterdamului, a fost bombardată de naziști în cel de-Al Doilea Război Mondial", a mai declarat Mark Rutte.