Turcia își va extinde operațiunea în Siria, în pofida riscului unei confruntări cu SUA, afirmă președintele Erdoğan

  • 24 Ianuarie 2018 18:09
Turcia își va extinde operațiunea în Siria, în pofida riscului unei confruntări cu SUA, afirmă președintele Erdoğan

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a avertizat, miercuri, că țara sa își va extinde operațiunea militară în Siria, către orașul Manbij, un demers ce ar putea aduce forțele turce în confruntare cu cele ale Statelor Unite, cu care Turcia este aliat în cadrul NATO.

Operațiunea aeriană și terestră a Turciei, care a început în urmă cu cinci zile în regiunea siriană Afrin, îi vizează pe luptătorii kurzi din gruparea YPG, susținuți de SUA și a deschis un nou front, în complexul război civil din Siria.

O înaintare a Turciei către Manbij, la aproximativ 100 de kilometri est de Afrin, ar putea amenința planurile SUA de a stabiliza o parte din nord-estul Siriei.

Forțele turce și aliații acestora din Siria au lansat așa-numita operațiune "Ramura de Măslin" în Afrin, pentru că Ankara consideră YPG o prelungire a grupării militante kurde care duce o insurgență de trei decenii în sud-estul majoritar kurd al Turciei.

"Cu operațiunea Ramura de Măslin, am dejucat încă o dată planurile acelor forțe lașe care au interese diferite în regiune", a spus Erdoğan, într-un discurs în fața liderilor locali, la Ankara, adăugând: "Începând din Manbij, vom continua să le dejucăm planurile."

Luptătorii sirieni susținuți de SUA, din Manbij, se îndreaptă către linia întâi, pentru a înfrunta un eventual atac turc și sunt în legătură cu coaliția condusă de SUA, care apără orașul Manbij, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al sirienilor, Sharfan Darwish, adăugând "Suntem pe deplin pregătiți să răspundem oricărui atac".

Zeci de combatanți au fost uciși de când Turcia și-a lansat ofensiva, a anunțat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, citând surse din toate părțile implicate. Aceeași organizație a precizat că bombardamentele și raidurile aeriene ale Turciei în Afrin au ucis 28 de civili, relatează Rador.  

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
6,24
Cer senin
Umiditate:49 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău