Turcia: Erdogan l-a primit din nou pe șeful guvernului libian, într-un context de tensiuni în Mediterana
-
16 Decembrie 2019 09:47
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a primit duminică, pentru a doua oară în mai puțin de o lună, pe șeful Guvernului libian de uniune națională (GNA), Fayez al-Sarraj, la câteva zile după ce evocase trimiterea de trupe turce în Libia în sprijinul acestuia, transmite AFP, preluat de Agerpres.
Întâlnirea, desfășurată cu ușile închise, nu a figurat pe agenda publică a președintelui turc. Ea a avut loc la Palatul Dolmabahçe, situat pe malul european al Istanbulului, a anunțat președinția turcă, fără alte precizări.
La precedenta întâlnire, derulată pe 27 noiembrie, tot la Istanbul, cei doi au semnat un acord controversat de delimitare maritimă și un altul de cooperare în materie de securitate, ce autorizează trimiterea unui eventual ajutor militar turc.
Acest din urmă text a fost introdus sâmbătă seara în parlament pentru a fi dezbătut și ratificat.
Erdogan a declarat încă de marți că Turcia este pregătită să desfășoare trupe în Libia pentru a sprijini GNA dacă acesta, confruntat cu asaltul forțelor rivale ale mareșalului Khalifa Haftar, i-o va solicita.
Întrebat duminică cu privire la acest subiect la postul de televiziune A Haber, Erdogan s-a limitat să declare că 'Turcia va decide singură ce inițiativă să ia' în cazul unei cereri de trimiteri de trupe în Libia.
'Am spus deja că suntem pregătiți să acordăm orice fel de ajutor Libiei', a adăugat el.
Semn al apropierii dintre cele două țări, Ankara a anunțat sâmbătă că libienii cu vârste de sub 16 ani și peste 55 de ani vor putea intra de acum încolo în Turcia fără viză.
Libia este scena unui conflict între GNA, recunoscut de ONU și sprijinit de Turcia și de Qatar, și mareșalul Haftar, omul forte din estul libian, susținut de Egipt și de Emiratele Arabe Unite, doi rivali regionali ai Ankarei.
Acordul maritim încheiat la sfârșitul lunii noiembrie între Turcia și Libia a fost condamnat puternic de mai multe state, printre care Grecia și Republica Cipru, pentru faptul că permite Ankarei să revendice drepturi asupra unor vaste zone în Mediterana de Est, bogată în resurse de hidrocarburi.
După semnarea acordului, guvernul turc a avertizat că va împiedica orice exploatare de hidrocarburi fără autorizație din partea sa.
În acest context tensionat, Turcia a anunțat sâmbătă că va staționa drone pe un aeroport situat în partea de nord a insulei Cipru, pe care o ocupă de la invazia sa din 1974.