Turcia consolidează controlul asupra internetului

  • 20 Martie 2015 19:10
Turcia consolidează controlul asupra internetului

Parlamentul turc a votat joi seara târziu o dispoziție care autorizează guvernul să blocheze un site fără o decizie a justiției, au anunțat vineri mass-media turce, transmite AFP.

Articolul de lege respectiv permite Autorității turce a Telecomunicațiilor (TIB) să interzică cu titlu preventiv accesul la o pagină de internet al cărei conținut este suspectat că „aduce atingere vieții privat”' sau că este „discriminatoriu ori jignitor”.

Potrivit dispoziției respective, furnizorii de internet au la dispoziție patru ore pentru a se supune ordinului TIB. Apoi, în termen de 48 de ore, un judecător este sesizat pentru a valida sau anula această măsură.

Această consolidare a controlului administrativ asupra internetului provoacă de mult timp critici din partea apărătorilor libertăților fundamentale și a opozanților regimului președintelui Recep Tayyip Erdogan.

În septembrie 2014, parlamentul turc, în care Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP) dispune de o majoritate absolută, a votat deja un text ce prevede dispoziția adoptată joi.

Însă Curtea Constituțională a anulat dispoziția, în numele protejării libertăților individuale.

În ultimul an, guvernul turc și-a multiplicat măsurile destinate unui mai mare control asupra internetului și rețelelor de socializare online, unde au apărut acuzații de corupție la adresa președintelui Erdogan și a mai multor membri ai guvernului.

Anul trecut, președintele turc a dispus blocarea temporară a rețelelor Twitter și Facebook și a promovat o lege care consolidează controlul asupra internetului. Justiția turcă blochează astfel constant site-uri considerate ofensatoare la adresa islamului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina credinței
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:4,12 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău