Turcia | Comisia Electorală a respins solicitarea partidului lui Erdogan de renumărare a voturilor din Istanbul

  • 09 Aprilie 2019 10:54
Turcia | Comisia Electorală a respins solicitarea partidului lui Erdogan de renumărare a voturilor din Istanbul

Comisia Electorală din Turcia a respins solicitarea partidului aflat la putere, AKP, de a renumăra toate voturile din 31 de districte din Istanbul, a anunțat marți un membru al comisiei, astfel că încercarea formațiunii președintelui Recep Tayyip Erdogan de a obține o renumărare totală în oraș primește o lovitură, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Șeful statului, care este de asemenea liderul AKP, a spus luni că alegerile au fost afectate de 'crimă organizată' la urne în Istanbul, indicând posibilitatea unei repetări a scrutinului de la 31 martie pentru primăria orașului, care a fost câștigat, la o diferență mică, de candidatul principalului partid de opoziție, formațiunea laică CHP.

Comentariile lui Erdogan, care au fost cele mai puternice atacuri de până acum la procesul electoral din cel mai mare oraș al Turciei, au dus la căderea lirei pentru scurt timp și au influența piața bursieră din Turcia.

Reprezentantul AKP în Comisia Electorală, Recep Ozel, a declarat presei după o reuniune a comisiei că aceasta a fost de acord cu renumărarea voturilor în doar 51 de urne, răspândite în 21 din cele 39 de districte totale din oraș. Fiecare urnă conține în general câteva sute de voturi.

Partidul AK a cerut de asemenea o renumărare completă și în districtul Buyukcekmece, însă comisia nu a analizat încă această solicitare, a spus Ozel. Renumărarea voturilor continuă în restul districtelor.

Partidul lui Erdogan a pierdut deja alegerile pentru primăria capitalei Ankara în fața principalei formațiuni de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP), și a contestat în diverse etape numărarea voturilor din Istanbul, care au arătat o victorie la limită a CHP.

AKP, care are rădăcini islamiste, este zguduit de potențiala pierdere a ambelor orașe, pe care partidul și predecesorii săi le-au controlat timp de un sfert de secol. Erdogan însuși a devenit cunoscut ca primar al Istanbului în anii '90, înainte de a ajunge lider național.

Erdogan a susținut luni că nivelul neregulilor descoperite de partidul său înseamnă că diferența de voturi între principalii doi candidați la primăria Istanbulului, care este în prezent de mai puțin de 15.000 de voturi într-un oraș de 10 milioane de alegători, este prea mică pentru ca opoziția să revendice victoria.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
3,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:6,69 m/s
Mon
8
Tue
7
Wed
5
Thu
3
Fri
1
Arhivă Radio Chișinău