Turcia | 24 de persoane au fost arestate în urma unui protest
-
19 Septembrie 2018 12:57
Un tribunal din Turcia a dispus reținerea pe durata derulării procesului a 24 de persoane implicate în protestele de săptămâna trecută legate de condițiile de muncă de la noul aeroport din Istanbul, a transmis miercuri postul CNN Turk.
Aeroportul este principalul obiectiv al boom-ului din construcții din ultimii 15 ani sub mandatul președintelui Tayyip Erdogan și are o capacitate estimată de 90 de milioane de pasageri anual, plasându-l în topul celor mai mari din lume. Guvernatorul Istanbulului a declarat duminică faptul că, inițial, au fost arestate 400 de persoane implicate în proteste. Potrivit reprezentanților sindicatelor, lucrul a fost reluat luni la aeroport pe fondul unei prezențe masive a forțelor de ordine și a jandarmeriei. Dintre persoanele arestate doar 43 au fost reținuți și trimiși la o instanță din Istanbul pentru a se stabili măsurile ce se impun, iar 19 dintre aceștia au fost eliberați sub supraveghere judiciară, transmite CNN Turk. Cele 24 persoane arestate au rămas în custodie și riscă acuzații provizorii cum ar fi înfruntarea poliției, devastarea bunurilor publice și încălcarea regulilor privind protestele.
Muncitorii s-au plâns de mult în legătură cu mâncarea, cazarea și siguranța și condițiile de la locul de muncă, pe care sindicatele le-au comparat cu unele din cadrul unei tabere de concentrare. În luna februarie, Ministerul turc al Muncii a anunțat că, începând cu 2015, când au fost demarate lucrările, 27 de oameni au murit la aeroport din cauza accidentelor sau a problemelor de sănătate. Vineri au izbucnit proteste după ce 17 oameni au fost răniți într-un accident în care a fost implicat un vehicul de transport al muncitorilor. Operatorul IGA de pe aeroport a anunțat că regimul de lucru este în parametri, iar inaugurarea, programată pentru 29 octombrie, nu va fi amânată. Au fost luate măsuri de îmbunătățire a condițiilor de muncă și a locurilor de cazare.
Sursa: Rador