Soluții temporare pentru tratamentul COVID-19

  • 26 Iunie 2020 16:34
Soluții temporare pentru tratamentul COVID-19

Niciun medicament nu și-a demonstrat încă eficacitatea în tratarea COVID-19. Aceasta este concluzia Agenției Europene a Medicamentului, menționată într-un raport al Parlamentului European despre răspunsul pe care Uniunea Europeană l-a avut în fața pandemiei de coronavirus.

Mai multe substanțe folosite în prezent pentru vindecarea altor boli sunt acum examinate ca un potențial tratament pentru COVID-19. Se lucrează la studii clinice la scară largă pentru a fi generate date solide și dovezi despre cât de sigure și bune sunt aceste opțiuni de tratament.

Studiile clinice se fac pe voluntari umani, de regulă persoane sănătoase cărora li se administrează un medicament și care sunt ținute apoi sub observație, pentru a vedea  efectele principale ale acestuia asupra corpului.

De exemplu, România și alte trei state membre UE, Estonia, Grecia și Olanda, au solicitat recomandări de la Agenția Europeană a Medicamentului (AEM), pentru folosirea medicamentului Remdesivir în tratamentul pentru COVID-19. Recomandările AEM descriu care dintre pacienții infectați cu virusul pot beneficia de medicament, și, de asemenea, oferă și explicații despre cum poate fi utilizat în condiții de siguranță.

Studiile clinice rămân „standardul de aur” pentru colectarea datelor în baza cărora la nivelul Uniunii Europene se emit recomandări de folosire armonizată a tratamentelor.

Încă un an până la vaccinul împotriva COVID-19

Mai mulți producători lucrează intens la dezvoltarea unui vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2. Rapiditatea cu care se transmite coronavirusul necesită ca răspunsul oamenilor de știință să fie pe măsură, astfel încât să se ajungă la echilibrul care poate salva cât mai multe vieți.

Pe teritoriul Uniunii Europene sunt deja două vaccinuri care au intrat în studiile clinice de fază I. Agenția Europeană a Medicamentului estimează că ar mai putea dura cel puțin un an până când un vaccin împotriva COVID-19 să fie gata de aprobare și disponibil în cantități suficiente pentru utilizarea pe scară largă.

Sursa:AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
-2,26
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău