Tunisia l-a condamnat la închisoare pe un DJ britanic care a remixat chemarea musulmană la rugăciune

  • 09 Aprilie 2017 12:43
Tunisia l-a condamnat la închisoare pe un DJ britanic care a remixat chemarea musulmană la rugăciune

Un tribunal tunisian l-a condamnat pe DJ-ul britanic care a difuzat un remix dance al chemării musulmane la rugăciune la un an de închisoare, relatează vineri BBC.

DJ-ul născut la Londra Dax J a fost inculpat de indecență în public și pentru faptul că a adus o ofensă moralității publice, dar a părăsit deja țara înainte de verdictul instanței. El și-a cerut scuze pentru fapta sa.

Clubul de noapte în care a fost difuzat remixul cu chemarea la rugăciune a fost închis după ce imagini de la eveniment au fost postate pe rețelele de socializare și au provocat indignare în Tunisia.

Un purtător de cuvânt al tribunalului a declarat pentru AFP că instanța a renunțat la acuzații împotriva proprietarului clubului de noapte și a organizatorului evenimentului, dar parchetul a făcut apel la decizie, motivând că aceștia ar fi trebuit să verifice lista melodiilor pe care le va prezenta DJ-ul.

Evenimentul a avut loc în cadrul unui festival de la Nabeul, din nord-estul țării, scrie AGERPRES.

În înregistrări se poate vedea cum oamenii din club dansează pe muzica mixată de doi DJ europeni. Una dintre melodiile difuzate era o versiune dance a chemării la rugăciune, un act religios pe care musulmanii îl fac de cinci ori pe zi.

"Nu vom permite atacuri împotriva sentimentelor religioase și a ceea ce este sacru", a declarat guvernatorul din Mnaouar Ouertani, după ce clubul a fost închis.

Anteriorul în cursul săptămânii, organizatorii festivalului și-au cerut scuze pe pagina de Facebook a evenimentului, dar au precizat că nu acceptă responsabilitate pentru vreun număr muzical jignitor.

DJ-ul "nu și-a dat seama că ar putea jigni un public dintr-o țară musulmană ca a noastră", au precizat ei în postarea în franceză.

Dax J a prezentat "scuze sincere oricărei persoane care a fost jignită de muzica pe care am difuzat-o la Festivalul Orbit din Tunisia de vineri". "Nu am avut intenția de a supăra sau de a jigni pe cineva", a spus el.

DJ-ul a mixat în festivaluri și cluburi din toată lumea, printre care festivalul tehno Awakenings din Olanda și Glastonbury din Marea Britanie, notează BBC.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
2,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău