Trupele NATO vor rămâne în Kosovo atât timp cât va fi necesar

  • 22 Februarie 2017 09:55
Trupele NATO vor rămâne în Kosovo atât timp cât va fi necesar

Trupele NATO vor rămâne în Kosovo atât timp cât va fi necesar, a declarat marți comandantul suprem al forțelor aliate în Europa (SACEUR), generalul american Curtis M. Scaparrotti, în timpul unei vizite la Pristina, relatează agenția de presă MIA.

Scaparrotti s-a întâlnit cu oficiali locali și cu ambasadori occidentali acreditați în capitala kosovară, scrie AGERPRES.

În Kosovo sunt desfășurați aproximativ 4.500 de militari din 31 de țări începând din iunie 1999, după o campanie aeriană de 78 de zile care a vizat combaterea campaniei violente a forțelor sârbe care luptau împotriva etnicilor separatiști albanezi.

Kosovo și-a declarat independența de Serbia în 2008, dar Belgradul nu a recunoscut niciodată acest statut.

"Vom menține în teren o prezență flexibilă, constantă, care va opera schimbări doar atunci când situația securității o permite. KFOR (Misiunea de pace a NATO în Kosovo) rămâne o forță credibilă și solidă, capabilă de a-și îndeplini misiunea atât timp cât va fi necesar'', a adăugat generalul Scaparrotti.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:83 %
Vint:6,17 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău