Trump le cere aliaților să ia înapoi sute de militanți islamiști originari din Europa capturați în Siria

  • 17 Februarie 2019 12:58
Trump le cere aliaților să ia înapoi sute de militanți islamiști originari din Europa capturați în Siria

Președintele american Donald Trump le-a cerut sâmbătă aliaților europeni să ia înapoi „peste 800” de militanți ai organizației teroriste Stat Islamic și să îi pună sub acuzare, relatează Reuters și The Guardian.

„Statele Unite fac apel la Marea Britanie, Franța, Germania și altor aliați europeni să ia înapoi peste 800 de luptători SI capturați în Siria și să îi pună sub acuzare”, a declarat președintele american printr-un mesaj publicat pe Twitter.

„Califatul este pe cale să cadă. Alternativa nu este una bună, pentru că vom fi forțați să îi eliberăm”, a adăugat Donald Trump.

Forțele guvernamentale siriene, susținute de Statele Unite, urmează să preia controlul asupra ultimei enclave din apropierea râului Eufrat, a anunțat sâmbătă Jiya Furat, comandantul operațiunii. Reprezentanții Forțelor Democrate Siriene au anunțat sâmbătă preluarea controlului asupra ultimului califat, dar operațiunea nu a fost completată cu succes.

„Statele Unite nu doresc să vadă cum luptătorii Stat Islamic migrează în Europa, unde este de așteptat să meargă. Am făcut atât de mult, am cheltuit atât de mult- este timpul ca alții să intervină și să facă treaba de care sunt capabili. Ne retragem (din Siria, n.red.) după o victorie de 100%”, a transmis Trump pe Twitter.

Sursa: MEDIAFAX

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
4,96
Cer senin
Umiditate:44 %
Vint:1,03 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău