Trump lansează un avertisment serios Iranului

  • 04 Iulie 2019 08:30
Trump lansează un avertisment serios Iranului

Președintele american, Donald Trump, a avertizat miercuri că amenințările emise de Iran riscă să se întoarcă împotriva Republicii Islamice, după ce Teheranul a declarat că pune în aplicare cu începere de duminică amenințarea de a îmbogăți uraniu la un nivel interzis de acordul internațional privind programul său nuclear, transmite AFP, prluat de AGERPRES.

"Atenție cu amenințările voastre, Iranule! Ele pot să se întoarcă împotriva voastră cum nu s-a mai văzut vreodată!", a scris pe Twitter Donald Trump.

Anunțul Teheranului legat de îmbogățirea uraniului său, pusă în aplicare în pofida avertismentelor inamicilor și partenerilor săi, a intervenit pe fondul tensiunilor deja puternice cu Washingtonul, apărând temeri cu privire la o escaladare în regiunea strategică a Golfului.

Măsura a fost anunțată într-o ședință de guvern de președintele Hassan Rohani, care a reluat nemulțumirile față de Statele Unite, Europa, China și Rusia pe care le consideră responsabile pentru actualul impas din jurul acestui acord încheiat la Viena în 2015.

Șefii diplomației Uniunii Europene, Franței, Germaniei și Marii Britanii au lansat la rândul lor, marți seară, un apel Teheranului "să revină asupra deciziei sale" de a depăși limita impusă (300 de kilograme) rezervelor sale de uraniu slab îmbogățit și "să se abțină de a lua noi măsuri care să slăbească" acordul din 2015.

Sursa:AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
13,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:80 %
Vint:4,63 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău