Trump, după uciderea generalului Soleimani: 'Iranul nu a câștigat vreodată un război, dar niciodată nu a pierdut o negociere'

  • 03 Ianuarie 2020 17:15
Trump, după uciderea generalului Soleimani: 'Iranul nu a câștigat vreodată un război, dar niciodată nu a pierdut o negociere'

''Iranul nu a câștigat vreodată un război, dar niciodată nu a pierdut o negociere'', a scris vineri pe Twitter președintele american Donald Trump în prima sa reacție după ce aviația SUA l-a ucis la ordinul său pe generalul iranian Qassem Soleimani într-un raid asupra aeroportului din Bagdad, transmite agenția EFE, preluat de Agerpres.

În același raid, executat asupra unui convoi pe aeroportul capitalei irakiene, a fost ucis și Abu Mehid al-Muhandis, comandantul secund al Hashd al-Shaabi, o coaliție de forțe paramilitare irakiene dominată de facțiuni pro-iraniene.

Potrivit presei americane, Trump a autorizat joi dimineața atacul ce survine în contextul escaladării tensiunilor din regiune după ce militanți ai Hashd al-Shaabi au luat cu asalt ambasada americană la Bagdad pe 31 decembrie.

Gruparea Hashd al-Shaabi a scris pe Twitter că acel convoi de vehicule a fost ținta unor lovituri aeriene în timp ce se deplasa pe șoseaua care duce către aeroportul din Bagdad.

Generalul Soleimani, comandantul Forței Al-Quds, era însărcinat cu operațiunile desfășurate de Gardienii Revoluției în afara Iranului și superviza grupările susținute de Iran în Siria și Irak.

Într-un comunicat difuzat după atac de către Departamentul american de Stat se menționează că Soleimani și Forța Al-Quds au provocat ''moartea a sute de americani și de membri ai coaliției, plus alte mii de răniți''.

Sursa:AGERPRES

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:83 %
Vint:4,12 m/s
Thu
10
Fri
12
Sat
13
Sun
11
Mon
12
Arhivă Radio Chișinău