Trump anunță că urmează să se întâlnească cu Putin în Arabia Saudită. Ce se știe până acum despre negocierile de pace în Ucraina

  • 13 Februarie 12:27
Trump anunță că urmează să se întâlnească cu Putin în Arabia Saudită. Ce se știe până acum despre negocierile de pace în Ucraina

Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că urmează să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin în Arabia Saudită, la puțin timp după ce a discutat la telefon cu acesta și au convenit să lanseze ”imediat” negocieri prin care să pună capăt Războiului din Ucraina, relatează AFP, preluată de News.ro. Președintele ucrainean a anunțat, la rândul său, că a discutat cu Trump despre planurile de pace, iar mai multe țări europene au anunțat că vor colabora cu Statele Unite pentru viitorul Ucrainei, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Președintele american a declarat că prima sa întâlnire față în față cu omologul său rus va avea loc „probabil în Arabia Saudită”, transmite Digi24

Trump le-a spus ziariștilor în Biroul Oval al Casei Albe că, deși va fi în contact cu Putin în principal prin telefon, în cele din urmă intenționează să se întâlnească în persoană.

În același cadru, Donald Trump a mai declarat că eforturile Ucrainei de a adera la NATO sunt irealizabile. În acest fel, el a contrazis poziția de susținere pe care Administrația anterioară a lui Joe Biden (2021-2025) a adoptat-o față de Kiev, relatează EFE.

Donald Trump a anunțat că vede ”o încetare a focului în Ucraina” ”într-un viitor nu prea îndepărtat”. Președintele american a subliniat că ”va trebui (să aibă loc) alegeri la un monment sau altul” în Ucraina. Legea marțială instaurată în urma invaziei Ucrainei de către Rusia a antrenat o amânare a alegerilor, prevăzute inițial în martie 2024.

Volodimir Zelenski se află la conducerea Ucrainei din mai 2019.

Trump, invitat în Rusia

În urma unei convorbiri telefonice de o oră și jumătate cu Vladimir Putin, Donald Trump a anunțat că ”a convenit să colaboreze strâns” cu autoritățile ruse în vederea organizării unor negocieri cu privire la Războiul din Ucraina.

Acest lucru va avea loc ”vizitându-ne țările”, a anunțat președintele american, care-și deschide astfel ușa unei vizite în Rusia.

Barack Obama este ultimul președinte american care a efectuat o vizită în Rusia, în 2013, în cadrul unui summit G20.

Discuție cu Zelenski

La puțin timp după convorbirea sa cu liderul de la Kremlin, locatarul Casei Albe a discutat cu Volodimir Zelenski, care anunță că a ”vorbit mult despre posibilitățile ajungerii la pace”.

Liderul ucrainean precizează că interlocutorul său a discutat cu el despre ”detaliile conversației sale cu Putin”.

Vladimir Putin a anunțat, la rândul său, miercuri, că i-a spus omologului său american că este deschis unei ”soluții pe termen lung” în Războiul din Ucraina prin ”negocieri de pace”.

Zelenski a calificat această convorbire ca fiind "lungă" și "foarte substanțială", exprimându-și speranța că Washingtonul va putea "împinge Rusia și pe Putin spre pace". "Am discutat multe nuanțe - diplomatice, militare, economice", a precizat el.

Șeful Administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, a precizat că Trump "a spus că este foarte hotărât să facă totul pentru ca războiul Rusiei împotriva Ucrainei să ia sfârșit". "Președinții au convenit să înceapă imediat munca pe echipe", a adăugat el, menționând că lucrează la o întâlnire față în față între Zelenski și Trump.

Echipele ucrainene și americane "vor începe un proces de lucru zilnic" după Conferința de securitate de la München, prevăzută la sfârșitul săptămânii, a afirmat Iermak. El a precizat însă că Ucraina continuă să se opună oricărui compromis privind independența, integritatea teritorială și suveranitatea sa.

Cei care vor conduce negocierile din partea Statelor Unite vor fi secretarul de Stat Marco Rubio, directorul CIA John Ratcliffe, consilierul pentru securitate națională Michael Waltz și trimisul special Steve Witkoff, a precizat președintele Trump.

Ce a anunțat Kremlinul

De partea cealaltă, Kremlinul a transmis că președintele rus Vladimir Putin a declarat în timpul discuției telefonice cu omologul său american Donald Trump că dorește să găsească o „soluție pe termen lung” la conflictul ucrainean prin „discuții de pace”.

„Subiectul privind soluționarea din Ucraina a fost și el discutat. Președintele Trump s-a pronunțat în favoarea încetării rapide a ostilităților și a soluționării problemelor prin mijloace pașnice. Președintele Putin a menționat necesitatea de a aborda cauzele profunde ale conflictului și a convenit cu Trump că o soluție pe termen lung ar putea fi găsită prin negocieri de pace”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Totodată, potrivit reprezentantului Kremlinului, Vladimir Putin și Donald Trump au convenit în timpul discuției lor telefonice că „a venit timpul” ca SUA și Rusia să „lucreze împreună”.

„Președintele rus a susținut, de asemenea, una dintre principalele teze ale șefului statului american, potrivit căreia a venit timpul ca țările noastre să colaboreze”, a punctat Peskov.

Ce cred analiștii americani

Ucraina este în pericol de a fi nevoită să încheie un acord de pace cu Rusia în condiții total nefavorabile pentru ea, inclusiv prin cedarea teritoriilor ocupate în prezent de către forțele Moscovei, cred analiști americani. Aceasta după ce Administrația Trump 2.0 a indicat clar că revenirea Ucrainei la granițele sale de dinainte de 2014, înainte ca Rusia să invadeze Crimeea și estul Ucrainei, “este un obiectiv nerealist,” aderarea la NATO e improbabilă, iar SUA nu vor mai prioritiza securitatea Europei și a Ucrainei, ci își se vor concentra atenția pe China.

Discuția dintre liderii american și rus a venit într-un moment delicat. Potrivit The Hill, Trump a fost evaziv în ultimele săptămâni când a fost întrebat dacă a vorbit cu Putin, refuzând să dezvăluie dacă cei doi lideri au fost în contact.

Republicanul și-a construit campania pentru Casa Albă de anul trecut pe promisiunea de a pune capăt războiului din Ucraina, care durează din februarie 2022. La un moment dat, el a sugerat că ar putea încheia conflictul chiar înainte de a prelua mandatul, lucru care nu s-a întâmplat. Discuția cu Putin indică însă faptul că negocierile ar putea deveni mai serioase, au scris comentatorii de peste ocean.

The Hill a precizat că Trump și aliații săi din Congres au fost sceptici cu privire la sprijinul continuu al SUA pentru Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei, președintele sugerând că Europa ar trebui să joace un rol mai central în susținerea Kievului. În același timp, luna trecută, Trump a amenințat cu sancțiuni împotriva Moscovei dacă aceasta nu acceptă să vină la masa negocierilor pentru un armistițiu.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
3,24
Cer senin
Umiditate:52 %
Vint:4,63 m/s
Fri
2
Sat
-0
Sun
-1
Mon
-3
Tue
-3
Arhivă Radio Chișinău