Trump amenință să suprataxeze mașinile europene în lipsa unui acord cu UE
-
21 Februarie 2019 08:11
Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri să impună noi taxe vamale pentru importurile de mașini europene dacă negocierile între Washington și Bruxelles nu vor duce la încheierea unui nou acord comercial, relatează AFP și Reuters, potrivit Agerpres.
Liderul de la Casa Albă a primit duminică un raport al Ministerului Comerțului privind industria automobilă al cărui conținut a rămas până acum confidențial.
El dispune acum de un termen de 90 de zile pentru a impune sau nu taxe suplimentare asupra mașinilor și echipamentelor auto europene.
Anterior în cursul acestei săptămâni, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că președintele SUA a promis că nu va impune noi tarife de import asupra mașinilor europene pentru moment.
Sursa: Agerpres