Troica a creat încă un milion de săraci în Grecia

  • 23 Aprilie 2015 12:12
Troica a creat încă un milion de săraci în Grecia

Economia grecească a scăzut cu 22% și a creat încă un milion de săraci începând din 2010, când Atena a cerut primul ajutor. Cinci ani mai târziu, a început să crească, însă persistă temerile privind o ieșire a Greciei din zona euro.

Istoria crizei recente din Grecia începe să se povestească pe 23 aprilie 2010, când Guvernul grec condus de socialistul George Papandreou a cerut primul ajutor financiar din criza europeană: în acel an, PIB-ul elen a scăzut cu 5,4%, deficitul bugetar a fost de 11,1%, datoria publică de 146%, iar șomajul a ajuns la 12,7%, potrivit cifrelor Eurostat.

Și tot în 2010, Guvernul grec a convenit un program de asistență financiară cu Europa și cu FMI, care a depășit 100 de miliarde de euro, însă care a sfârșit prin a se dovedi insuficient.

Țara a fost nevoită să recurgă la un al doilea ajutor în martie 2012, cu angajamentul troicii (FMI, Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană) de a aloca fondurile care au rămas de dat în prima tranșă și a încă 130 de miliarde de euro până la sfârșitul lui 2014.

Actualul Executiv grec, condus de Alexis Tsipras, din luna februarie - când a fost prelungit al doilea program de ajutor până în luna iunie - negociază cu creditorii oficiali reformele ce urmează să fie adoptate pentru a accede la ultima tranșă din acel program, în valoare de 7,2 miliarde de euro.
Vineri, la cinci ani și o zi după cererea de ajutor financiar a Greciei, miniștrii de finanțe din zona euro (Eurogrupul) se întrunesc în Letonia pentru a discuta încă o dată situația țării, într-un moment în care se intensifică temerile cu privire la nerespectarea angajamentelor statului grec față de creditori sau chiar a unui '"Grexit", un cuvânt folosit în jargonul european pentru a desemna o eventuală ieșire a Greciei din zona euro.

Obiectivul ajutoarelor destinate Greciei, care a intrat în Uniunea Europeană în 1981, este acela de a susține eforturile de refacere a sustenabilității bugetare și de aplicare a reformelor structurale pentru îmbunătățirea competitivității economiei, punând bazele unei creșteri economice sustenabile. Programele au cuprins în ultimii patru ani măsuri dure de austeritate și un vast ansamblu de privatizări.
Cu toate acestea, statisticile Eurostat referitoare la anul 2014 arată că multe probleme ale economiei grecești mai rămâneau de rezolvat anul trecut: deși PIB-ul a recuperat 0,8%, deficitul bugetar a atins 3,5%, balanțele externe au fost negative, datoria publică a crescut la 177,1% și șomajul a atins o cifră record, 26,5% din populația activă.

În perioada 2010-2014, economia elenă a scăzut cu 22%, adică în cinci ani, PIB-ul s-a diminuat cu peste 52 de miliarde de euro.

În plus, în această perioadă peste 900.000 de greci au ajuns să trăiască în pericol de sărăcie și excluziune socială, reprezentând 35,7% din populația totală a Greciei.

Pentru 2015, Comisia Europeană estimează o intensificare a relansării economice grecești de 2,5%, o scădere a șomajului cu 1,5%, un excedent bugetar de 1,1% din PIB și o inversare a traiectoriei datoriei publice, care va scădea cu aproximativ 7% din PIB.

JORNAL DE NOTÍCIAS

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău