Trofeul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești pentru Teatrul Național Radiofonic
-
27 Septembrie 2016 02:13
În perioada 13 - 21 septembrie, Teatrul Național Radiofonic a participat la cea de-a doua ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești de la Chișinău - eveniment cultural organizat de Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău, sub egida Ministerului Culturii din Republica Moldova, Ministerului Culturii din România, Institutului Cultural Român din București și a Institutului Cultural Român Mihai Eminescu din Chișinău.
Publicul a avut ocazia să vizioneze spectacole valoroase ale teatrelor naționale invitate din România și din Republica Moldova și a participat la audițiile celor șase spectacole prezentate de Teatrului Național Radiofonic din București: Plânsul pământului și Pâinea cea de-a pururi - scenarii radiofonice de Magda Duțu, după volumul Cartea foametei de Larisa Turea, în regia lui Petru Hadârcă, Alegerea lui Alexandru Suțțo de Dumitru Crudu, în regia lui Gavriil Pinte, Marcel Petrișor: Secretul Fortului 13 - scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu, în regia lui Răzvan Popa, Deportați în Siberia - scenariu de Lăcrămioara Stoenescu, după cartea academicianului Gleb Drăgan - Exerciții de memorie, o paranteză tristă a istoriei; adaptarea radiofonică - Ion-Costin Manoliu, în regia lui Petru Hadârcă, Eminescu - Luceafăr mistuit, scenariu de Constantin Venerus Popa; adaptarea radiofonică și regia artistică - Mihai Lungeanu.
Audițiile au avut loc zilnic, de la ora 14:00, în Sala Antract a Teatrului Național Mihai Eminescu din Chișinău.
Participarea Teatrului Național Radiofonic la această a doua ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale, s-a bucurat de aprecierea spectatorilor și a specialiștilor și s-a remarcat ca o prezență inedită, cu un program de audiții și dezbateri care au stârnit interes și au impresionat prin tematică, prezentare și realizare.
În urma celor șase reprezentații, Teatrul Național Radiofonic a primit Trofeul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, Chișinău, 2016 - distincție oferită de Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău.