Trilaterala Dodon-Candu-Filip | Președinția și puterea se înțeleg doar asupra reglementării transnistrene

  • 21 Februarie 2017 13:47
0%
00:00:00
00:00:00

O primă întrevedere dintre președinte, premier și șeful legislativului, care a avut loc marți, 21 febriarie, a accentuat diferențele de viziuni ale Președinției pe de o parte, și ale coaliției majoritare pe de alta,pe mai multe subiecte.

În particular, este vorba despre vectorul politicii externe, prerogativele președintelui și neutralitatea. Totuși, oficialii au anunțat după întrevedere că au identificat și chestiuni asupra cărora au abordări comune, inclusiv în cazul reglementării conflictului transnistrean. 

Întrevederea dintre cei trei a durat mai bine de o oră și jumătate, după care aurmat un briefing, fără întrebări din partea presei și fără a-și strânge mâinile la sfârșitul acestuia. Toți trei au menționat diferențele de viziuni pe anumite subiecte, dar, în același timp, au subliniat necesitatea continuării discuțiilor în acest format.

Igor Dodon a reiterat poziția sa privind pretinsele efecte negative ale Acordului de Asociere la Uniunea Europeană și a anunțat că la începutul lunii aprilie a.c. intenționează să semneze un acord de colaborare cu Uniunea Euroasiatică. De asemenea, el s-a referit la intenția de a organiza un referendum privind sporirea împuternicirilor președintelui, în special pentru a avea mai multe posibilități să dizolve Parlamentul și s-a pronunțat în favoarea organizării alegerilor anticipate. Totodată, Igor Dodon a vorbit despre necesitatea anulării legii prin care creditele bancare au fost transformate în datorie de stat și pentru anularea deschiderii unui birou de legătură NATO la Chișinău.

Igor Dodon, a declarat că, în pofida divergențelor, discuțiile trebuie să continue.

„Noi putem să avem poziții diferite pe probleme de politică internă și externă cu anumite instituții, dar atunci când e vorba de pensii, salarii, suport în agricultură, trebuie să găsim soluții și să ajutăm oamenii simpli”, a declarat Igor Dodon.

Soluția cea mai bună pentru dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova este Uniunea Europeană, a declarat, la rândul său, președintele Parlamentului, Andrian Candu. El a menționat că acordul cu Uniunea Euroasiatică pe care intenționează să-l semneze Igor Dodon nu va avea efect juridic. Andrian Candu a respins și celelalte inițiative ale lui Igor Dodon.

„Considerăm că referendumul pentru a modifica Constituția este inutil și inoportun. La fel, alegerile anticipate le considerăm inoportune. În Republica Moldova este nevoi de stabilitate și dezvoltare economică. Orice declanșare de anticipate, referendumuri și altele vor pune în pericol R. Moldova, inclusiv atractivitatea din punct de vedere al investițiilor”, a declarat Andrian Candu.

Iar premierul Pavel Filip a menționat că diferențele de viziuni la nivelul conducerii de stat afectează imaginea Republicii Moldova pe plan extern.

„Tot mai des sunt îngrijorări din partea partenerilor externi și potențiali investitori vizavi de unele declarații ale președintelui și de crearea unei percepții că în R. Moldova există un blocaj de comunicare interinstituțional”, a constatat Pavel Filip.

Unul din subiectele pe marginea căruia s-a ajuns la un compromis a fost crearea unui grup de lucru privind reglementarea conflictului transnistrean care să identifice o poziție comună a celor trei instituții pe acest subiect.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:3,6 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău