Tricolorii, primul antrenament în Slovenia
-
05 Septembrie 2020 14:20
Naționala Rep. Moldova la fotbal a ajuns vineri, 4 septembrie, la Ljubljana, în Slovenia, în vederea disputării celui de-al doilea meci din Liga Națiunilor (Liga C, grupa 3) împotriva reprezentativei acestei țări.
Tricolorii au parcurs 450 km cu autocarul de la Parma, unde cu o zi mai devreme au reușit un egal, scor 1-1 cu Kosovo, până în capitala Sloveniei.
În seara zilei de vineri tricolorii au susținut primul antrenament din Slovenia. Acesta s-a desfășurat pe stadionul Športni park Šiška Ljubljana, arena clubului NK Bravo din prima divizie a Sloveniei, și a durat o oră.
Cătălin Carp și Oleg Reabciuk s-au pregătit după un program individual, din cauza accidentărilor suferite la meciul cu selecționata Kosovo.
Pentru ziua de sâmbătă, 5 septembrie, Naționala noastră are programate două antrenamente.
UEFA a anunțat numele oficialilor care vor deservi meciul Slovenia - Moldova din 6 septembrie. Partida va fi arbitrata de o brigadă din Franța condusa de Jerome Brisard. Centralul va fi ajutat la cele doua tușe de Benjamin Pages și Erwan Christophe Finjean, în timp ce al patrulea oficial va fi Frank Schneider. Observator de arbitri va fi lituanianul Sergejus Slyva, iar delegat – Paolo Rondelli din San Marino.
Sursa: FMF