Trenul Eurostar Paris-Londra a fost oprit patru ore pentru verificarea celor 770 de pasageri de la bord
-
30 Mai 2017 12:11
Un tren Eurostar Paris-Londra a fost oprit timp de patru ore în noaptea de luni spre marți în gara Calais, în nordul Franței, pentru verificarea de către jandarmerie a celor 770 de pasageri aflați la bord, a anunțat Compania Națională de Transport Feroviar a Franței (SNCF), informează AFP.
În acest Eurostar plecat în seara zilei de luni de la Paris, mai mulți călători s-au plâns de agresivitatea a doi britanici beți, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al companiei publice franceze, notează Agerpres.
Trenul a fost oprit pentru ca jandarmii să-i aresteze, însă nu a putut să repornească imediat, deoarece în acest timp mai mulți pasageri au profitat pentru a coborî și a face o pauză pe chei, a continuat aceeași sursă.
Potrivit mărturiilor de pe Twitter, unii angajați ai Eurostar au deschis ei înșiși ușile trenului.
'Trenul nu mai era etanș, alte persoane din afară ar fi putut urca', a explicat purtătorul de cuvânt al SNCF. Jandarmii, susținuți de poliție la frontiere și vămi, 'au prin urmare obligația de a reîncepe toată procedura de îmbarcare, ca și cum ar fi în Gara de Nord' din Paris.
Verificarea celor circa 770 de pasageri a durat aproximativ 4 ore, după care trenul a putut reporni spre Londra.
Numeroși pasageri și-au exprimat nemulțumirea pe Twitter. 'Nouă ore de drum între Paris și Londra, din cauza unor bețivi și a proastei gestionări a personalului Eurostar', a notat un pasager pe Twitter. Dimpotrivă, alții au apreciat serviciul angajaților SNCF.