Trenul de pe ruta Ungheni-Bălți a ars aproape în totalitate. Două persoane, transportate la spital după ce s-ar fi intoxicat cu fum
-
08 Iulie 2019 08:37
În seara zilei de ieri pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au fost alertați să intervină la stingerea unui tren de pasageri, care a luat foc în apropiere de localitatea Scumpia, raionul Fălești.Potrivit uni comunicat al IGSU
Potrivit uni comunicat al IGSU, Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 17:48, la fața locului intervenit trei echipaje de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că flăcările au cuprins locomotiva unui tren de pe ruta Ungheni-Bălți. Conform IGSU, trenul a fost compus dintr-o locomotivă și două vagoane unde și se aflau pasagerii. Oamenii au reușit să părăseacă singuri vagoanele la scurt timp după producerea incendiului.
Focul a distrus 80% din locomotivă. Pasagerii trenului nu au avut de suferit, însă mecanicul și asistentul mecanicului au fost preluați de serviciul asistența medicală urgentă pentru investigațiile medicale ulterioare la Spitalul raional Ungheni.
Potrivit primelor informații, se presupune că aceștea s-ar fi intoxicat cu fum. Circumstanșele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite.