Trei tinere trimise în judecată în cazul adolescentei bătute la Ciocana

  • 30 Martie 2021 10:38
Trei tinere trimise în judecată în cazul adolescentei bătute la Ciocana

Trei tinere cu vârstele de 14 ani vor compărea pe banca acuzaților pentru huliganism, după ce recent, împreună cu alte două prietene, ar fi bătut și umilit o adolescentă de 16 ani. Cazul a avut loc în seara zilei de 5 februarie, în spatele unui centru comercial din sectorul Ciocana al capitalei, transmite IPN.

Procuratura Generală precizează că cele cinci fete au bătut adolescenta cu pumnii și picioarele și au umilit-o. Ulterior, imaginile video au fost postate pe o rețea de socializare chiar de una dintre agresoare.

Oficiul Ciocana al Procuraturii municipiului Chișinău a finalizat și expediat în judecată cauza penală în privința a trei dintre tinere, care au atins vârsta de 14 ani.

Despre celelalte două fete, de 12 și, respectiv, 13 ani,  urmărirea penală a fost încetată, din motiv că nu au atins vârsta pentru tragere la răspundere penală. În schimb, în privința părinților acestora și persoanelor care îi înlocuiesc a fost pornită procedură contravențională pentru „neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare și de instruire a copilului”.

Concomitent, în privința minorelor de 12 și, respectiv, 13 ani, procurorii au sesizat și Direcția pentru protecția drepturilor copilului Ciocana, pentru stabilirea unei măsurile destinate copiilor cu comportament deviant, prevăzută în Legea privind măsurile și serviciile destinate copiilor cu comportament deviant.

Potrivit legislației, „huliganismul săvârșit de două sau mai multe persoane” se pedepsește cu amendă de până la 67 500 de lei sau cu închisoare de până la cinci ani. totodată, „neîndeplinirea obligațiilor de întreținere, de educare și de instruire a copilului” se sancționează cu amendă de cel mult 900 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 40 la 60 de ore.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
12,74
Cer acoperit de nori
Umiditate:83 %
Vint:6,17 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău