Trei surori au murit într-un incendiu provocat într-o tabără de romi din Roma

  • 11 Mai 2017 10:48
Trei surori au murit într-un incendiu provocat într-o tabără de romi din Roma

Trei surori, având vârste de 4, 8 și 20 de ani, au murit la Roma într-un incendiu produs într-o tabără de romi, scrie Agerpres.

Victimele au murit în timp ce rulota în care dormeau cu alți 11 membri ai familiei a luat foc în parcarea unui supermarket situată într-un district din estul Romei.

Anchetatorii, care tratează incidentul drept crimă, au descoperit urme de substanțe inflamabile în apropiere de locul incendiului, dar exclud motive rasiste în cazul acestui atac, se arată într-o declarație a poliției.

Potrivit presei italiene, familia de romi era originară din Bosnia.

Papa Francisc l-a trimis la fața locului pe arhiepiscopul Konrad Krajewski pentru a acorda sprijin părinților victimelor și pentru a le oferi 'ajutor concret', se arată într-un comunicat difuzat de Vatican.

Primarul Romei, Virgina Raggi, care s-a deplasat la locul incidentului, a transmis condoleanțe, afirmând că această tragedie reprezintă 'o durere pentru întregul oraș'.

Președintele italian Sergio Mattarella, aflat în vizită în Argentina, a declarat : 'Oricine a fost, a comis o crimă oribilă. Când te gândești să omori copii, atunci ești mai jos de natura umană'.

Populația romă care trăiește în Italia este estimată între 120.000 și 180.000 de persoane. Aproximativ 28.000 trăiesc în condiții precare, existând 149 de zone cu barăci răspândite pe teritoriul țării, potrivit unui raport difuzat în aprilie de fundația de caritate Associazione 21 Luglio.

În aceeași lună, ziarul Financial Times relata faptul că pentru a evita o dispută cu Italia, autoritățile europene au blocat un raport care cerea impunerea de sancțiuni acestei țări pentru rele tratamente aplicate persoanelor de etnie romă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
11,07
Cer senin
Umiditate:63 %
Vint:2,06 m/s
Tue
19
Wed
14
Thu
14
Fri
13
Sat
13
Arhivă Radio Chișinău