Trei sisteme de irigare din râul Prut vor fi reabilitate

  • 31 Iulie 2013 14:12
Trei sisteme de irigare din râul Prut vor fi reabilitate

Trei sisteme de irigare din râul Prut vor fi reabilitate în următorii ani în cadrul programului Compact, finanțat de guvernul Statelor Unite ale Americii.

 

Miercuri, 31 iulie, s-a dat startul concursului pentru selectarea companiilor internaționale, care se vor ocupa de lucrările de reconstrucție a acestor sisteme în localitățile Blindești din raionul Ungheni, Grozești din raionul Nisporeni, și orașul Leova. 

Directorul executiv al Fondului Provocările Mileniului, Valentina Badrajan, susține că după reabilitare, cele trei stații,  în prezent nefuncționale sau parțial funcționale, vor  reuși să extindă suprafața de irigare de la câteva sute de hectare la aproape 2.700 de hectare de terenuri agricole. Lucările de recosntrucție, care vor include schimbarea în proporție de 85 la sută a țevilor de irigare, înlocuirea pompelor  și asigurarea cu echipamente electronice, vor dura între 18 și 24 de luni.

Reabilitarea sistemelor centralizate de irigare  este unul din obiectivele programului Compact, în valoare de peste 260 de milioane de dolari,  semnat la începutul anului 2010 între Guvernul Republicii Moldova și Corporația Provocările Mileniului, în numele guvernului Statelor Unite.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
21,22
Cer senin
Umiditate:78 %
Vint:3,19 m/s
Mon
25
Tue
24
Wed
20
Thu
19
Fri
21
Arhivă Radio Chișinău