Trei polițiști de frontieră, cercetați penal pentru facilitarea ilegală a tranzitării Moldovei de către cetățeni din Ucraina. Sumele solicitate variau între 3000 și 5000 de dolari

  • 21 Septembrie 2022 11:17
Trei polițiști de frontieră, cercetați penal pentru facilitarea ilegală a tranzitării Moldovei de către cetățeni din Ucraina. Sumele solicitate variau între 3000 și 5000 de dolari

Ofițerii Direcției „Centru” a Inspectoratului Național de Investigații, Direcției Generale Urmărire Penală a IGP, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), de comun cu ofițerii Poliției de Frontieră investighează membrii unui grup criminal organizat pentru facilitarea intrării, șederii și tranzitării ilegale a Moldovei de către persoane din Ucraina.

Investigarea grupului a început în ianuarie 2022, iar ulterior la acel dosar a fost conexată și o altă cauză penală, pornită la sfârșitul lui august. Cei trei polițiști de frontieră sunt doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 30 și 38 de ani. Aceștia au funcții de angajați și de conducere în Sectoarele Poliției de Frontieră „Basarabeasca,”  „Săiți” din Căușeni și „Tudora.” Ulterior audierii celor trei, doi bănuiți au acceptat să colaboreze cu autoritatea de investigație, iar al treilea a fost reținut și urmează să fie pus sub învinuire de către procurorii PCCOCS.

Potrivit datelor din dosar, acumulate inclusiv urmare a celor nouă percheziții, pentru serviciile prestate ilegal, solicitanții achitau taxe care variau între 3.000 și 5.000 dolari americani. O parte din acești bani, în sumă de până la 1.000 dolari le reveneau polițiștilor de frontieră cercetați în cadrul dosarului. Rolul acestora consta în introducerea datelor persoanelor din Ucraina care intrau ilegal în țară în sistemul informațional al Poliției de Frontieră, precum că ar fi traversat legal frontiera de stat. Prin urmare, aceasta le asigura solicitanților posibilitatea tranzitării legale a Moldovei spre Uniunea Europeană.

În ceea ce privește traversarea propriu-zisă a frontierei de stat de către  solicitanți, această sarcină le revenea altor membri ai grupului infracțional. Aceștia le introduceau pe persoane în țară prin regiunea de sud, în afara punctelor de trecere a frontierei de stat, precum și prin regiunea transnistreană. O parte din acești membri ai grupului infracțional au fost identificați, iar o parte sunt anunțați în căutare.

Investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor aspectelor ale infracțiunii comise, inclusiv sub aspectul investigațiilor financiare-paralele, timp în care figuranții din dosar se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,24
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău