Trei poduri rutiere peste Prut vor fi modernizate

  • 29 Martie 2023 15:22
Trei poduri rutiere peste Prut vor fi modernizate

Trei poduri rutiere, care fac legătura dintre Republica Moldova și România, vor fi modernizate. La ședința de astăzi, 29 martie, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au avizat pozitiv inițierea negocierilor cu România, pentru încheierea unor acorduri în acest sens, anunță Serviciul de presă al Parlamentului.

Este vorba despre podurile rutiere Leușeni – Albița, Cahul – Oancea și Sculeni – Sculeni. Acestea au fost construite între anii 1958 și 1964 și, în prezent, se află într-o stare deplorabilă. Expertiza tehnică a arătat că toate cele trei poduri necesită lucrări de reabilitare și de înlocuire a unor elemente. Mai mult, în cazul podului Sculeni – Sculeni, au fost depistate defecte și degradări la elementele constructive.

Potrivit acordurilor, România va finanța modernizarea și întreținerea podurilor pe teritoriul său, iar Republica Moldova va fi responsabilă de reparația și întreținerea tronsoanelor de pe teritoriul său. În Acordurile care vor fi negociate vor fi incluse prevederi în care figurează tipul lucrărilor de consolidare, măsurile de fluidizare a traficului sau protecția mediului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
21,07
Cer senin
Umiditate:70 %
Vint:0,51 m/s
Fri
20
Sat
14
Sun
12
Mon
12
Tue
11
Arhivă Radio Chișinău