Trei pacienți au primit a doua șansă la viață în urma unor intervenții efectuate la Spitalul Republican
-
08 Octombrie 14:04
Trei pacienți cu boli grave de inimă au primit a doua șansă la viață în urma unor intervenții efectuate la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” de un grup mixt de chirurgi din Republica Moldova și din Japonia, comunică MOLDPRES.
Grupul de medici din Japonia s-a aflat în Republica Moldova în perioada 29 septembrie – 05 octombrie, scopul vizitei fiind schimbul de experiență în cadrul cooperării interinstituționale și implementarea metodelor moderne de tratament invaziv complex al pacienților cu afecțiuni cardiovasculare.
Grupul de doctori din Japonia, de comun cu specialiștii Departamentului Chirurgie cardiovasculară și toracică din SCR ”Timofei Moșneaga”, a efectuat trei intervenții chirurgicale. Primul pacient a fost un bărbat de 74 ani, diagnosticat cu anevrism de anastomoză centrală a unui by-pass aortobifemural, operat în afara țării mai mulți ani în urmă. Intervenția hibrid, efectuată în prezent, a fost una de complexitate sporită.
Cea de-a doua pacientă a fost o femeie de 66 de ani, cu anevrism de aortă toracică. În acest caz s-a efectuat o intervenție hibrid etapizată de endoprotezare a aortei toracice, după o primă etapă de by-pass carotico-sublavicular stâng. Cel de al treilea caz a vizat reparația endovasculară a aneurismului pentru un ulcer aortal penetrant cu hematom, pacientul fiind un bărbat de 64 de ani.
Potrivit conducerii SCR „Timofei Moșneaga”, cei trei pacienții se află în stare satisfăcătoare și au fost externați la domiciliu pentru reabilitare.