Trei oаmeni au murit în accidente provocate de șoferi fără permis de conducere

  • 24 August 2020 12:14
Trei oаmeni au murit în accidente provocate de șoferi fără permis de conducere

Trei oаmeni au murit în accidente provocate, duminică, de șoferi fără permis de conducere. În satul Zaim, din raionul Căușeni, a fost accidentată mortal o biciclistă de 60 de ani. La volanul mașinii era un tânăr de 18 ani, care se deplasa cu viteză mare, neavând permis de conducere.

 În aceeași zi, în satul Alexeevca, din raionul Edineț, s-a răsturnat o mașină, condusă, la fel, de un tânăr de 18 ani, fără permis de conducere. În consecință, șoferul și un pasager, în vârstă de 16 ani,  au decedat la spital. Alt pasager, în vârstă de 20 de ani, este rănit, transmite IPN.

Un alt accident grav s-a produs la Rezina. Șoferul de 37 de ani a adormit la volan și a ajuns cu mașina într-un copac. În automobil se aflau soția și doi copii, de un an și de șase ani. În urma impactului puternic, copilul de șase ani a murit pe loc, iar soția și cel de-al doilea copil au ajuns la spital.


Sâmbătă, de asemenea, au avut loc două accidente, în urma căror și-au pierdut viața un băiat de 17 ani, pasager într-un automobil condus de un șofer beat.

Într-un alt caz, în satul Roșcani din Anenii Noi, a murit un bărbat de 61 de ani, strivit de un tractor care presta servicii de salubrizare. Bărbatul se afla pe mecanismul de cuplare a remorcii, în timpul deplasării și-a pierdut echilibru și a căzut, fiind strivit de vehicul.

Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției, în zilele de sâmbătă și duminică, s-a produs 27 de accidente rutiere grave, soldate cu șase morți și 32 de persoane cu traumatisme grave.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
5,52
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău