Trei învinuiți, inclusiv factori de decizie MAI, trimiși în judecată în dosarul angajărilor fictive în cadrul IGP
-
24 Septembrie 2021 12:12
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), cu suportul operativ al ofițerilor Serviciului de Informații și Securitate, a finalizat urmărirea penală și expediat spre examinare în instanța de judecată dosarul penal de învinuire a fostului șef al Inspectoratul General al Poliției (IGP), a șefului suspendat al IP Bălți și a președintelui asociației FEA, în cadrul dosarului angajărilor fictive la IGP al Ministerului Afacerilor Interne.
Faptele investigate își au originea în luna iunie a anului 2017, atunci când șeful din acea perioadă al IGP și șeful din acea perioadă al Direcției nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații (la moment – șef suspendat al IP Bălți), dorind să-și manifeste loialitatea față de președintele asociației FEA (o persoană cu poziții de influență în formațiunea politică de guvernământ), l-au angajat pe ultimul formal și ilegal în Secția nr.1 „K” a Direcției nr. 5 a INI, care era o unitate specială a MAI. Prin aceasta, i-au oferit acestuia garanții ale unei funcții de stat (drepturi salariale, dreptul de a perfecta acte în baza altor identități, dreptul de a avea acces la materiale și proceduri cu accesibilitate limitată).
Pentru a-și atinge scopul infracțional, cei doi șefi de rang înalt din cadrul Poliției, inițial, contrar prevederilor legislației în vigoare la acel moment, au adoptat un ordin secret, prin care a fost aprobat un regulament privind organizarea și funcționarea Secției nr. 1 „K” a Direcției nr. 5 a INI, arogând acestei subdiviziuni unele competențe improprii activității polițienești (verificarea jurnaliștilor și a angajaților misiunilor diplomatice, precum și avizarea candidaților la funcțiile de judecători). Prin același act, s-au redus semnificativ din criteriile de angajare a personalului în Secție, astfel încât au făcut posibilă angajarea ilegală a persoanelor necalificate în această structură, inclusiv a președintelui asociației FEA, care fiind o persoană salarizată la privat, era în incompatibilitate cu această funcție ocupată în sfera publică, se arată în comunicat.
În acest mod, în perioada de timp cuprinsă între iulie 2017 – septembrie 2019, președintele asociației FEA, fără a exercita în fapt nicio activitate în cadrul Direcției nr. 5 a INI, a încasat sume necuvenite de bani, fraudând astfel bugetul public în sumă de 170.294,75 MDL, ceea ce constituie proporții mari.
Neîntemeiat, cei doi șefi din cadrul IGP, doar peste două luni de la angajare, urmărind crearea unei aparențe a activității președintelui asociației FEA în Poliție, prin abuz de serviciu, au dispus stimularea acestuia, cu acordarea înainte de termen a gradului special – „inspector-principal”, iar în februarie 2019 (prin aceleași metode ilegale) au dispus, ilegal, în ordine de stimulare, acordarea următorului grad special de „comisar”.
Totodată, fără a exercita activități polițienești, acestei persoane i-au fost acordate prin stimulări un șir de distincții departamentale, precum: premiu bănesc, grade înainte de termen, inclusiv distincțiile – Crucea „Meritul polițienesc clasa II”, Medalia „Pentru merite în combaterea criminalității clasa II” și altele.
Ținem să menționăm că prin decorarea neîntemeiată și ușuratică a persoanei date cu aceste distincții departamentale excepționale, care se conferă celor care dau dovadă de rezultate înalte în prevenirea și combaterea criminalității, au fost neglijate principiile devotamentului și integrității profesionale în activitatea polițienească, astfel fiind subminate importanța și valoarea excepțională a acestora, menționează instituția.
În continuarea acțiunilor sale, cei doi șefi din cadrul Poliției, acționând contrar normelor procesual-penale și actelor normative de reglementare, au inițiat și organizat perfectarea pentru președintele asociației FEA a actelor codificate cu o altă identitate.
Astfel, în cadrul urmăriri penale a fost stabilit faptul folosirii acestor acte de către persoana nominalizată la ieșirea și intrarea în țară.
Aspectele dezvăluite în cadrul acestor investigații reflectă modul în care a fost tratată și utilizată o instituție a statului, în vederea realizării unor interese personale și obscure.
Se are în vedere faptul că persoanele implicate în săvârșirea infracțiunilor investigate, le-au comis în timp ce îndeplineau funcții de comandă în cadrul unei structuri importante în stat.
Toate aceste acțiuni au fost săvârșite din loialitate pentru niște persoane, care sunt deja recunoscute că au controlat toate instituțiile de forță ale statului pe parcursul mai multor ani, până în iunie 2019.
Totuși, prejudiciul cauzat de pe urma săvârșirii infracțiunilor date nu este doar unul material, ci rezultă din faptul că o instituție a statului, precum este Poliția, a fost utilizată în vederea ascunderii unor fărădelegi și acordarea unor facilități pentru persoane din anturajul organizației criminale „Plahotniuc” – dreptul de a beneficia de o altă identitate, dreptul de a săvârși orice fapte ilegale, pentru ca ulterior să le transpună în calitate de „legendă” sau „misiune” de serviciu.
Prezenta investigație mai demonstrează că în perioada regimului „Plahotniuc” existau formațiuni care activau ca și „stat în stat”. Acestea erau necontrolate și necunoscute în acea perioadă nici măcar de către unele persoane cu funcții cheie din cadrul MAI, utilizată exclusiv în vederea realizării propriilor interese, cu acoperirea serviciului public.
Urmărirea penală în privința altor persoane, inclusiv actuali și foști polițiști continuă.
Inculpaților le sunt incriminate cinci capete de acuzare, exprimate prin „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”. Pentru cele incriminate, lege penală prevede pedeapsa variază de la 2 la 12 ani închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcții.