Trei focare pestă porcină și două de rabie, înregistrate în Republica Moldova
-
26 August 21:13

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) anunță că, în perioada 13-25 august, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 3 focare de Pesta porcină africană (PPA) și 2 focare de Rabie.
Potrivit ANSA, trei focare de pestă porcină au fost depistate la porci domestici, în localitățile Cărpineni, Mingir și Horjești din raionul Hâncești.
Focarele de rabie au fost depistate în localitățile Brînzenii Noi, raionul Edineț și localitatea Hîrcești, raionul Ungheni la un câine, respectiv dihor.
Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor(ANSA) solicită proprietarilor de porcine să informeze urgent subdiviziunile teritoriale pentru siguranța alimentelor, medicii veterinari sau autoritățile publice locale, în cazul îmbolnăvirii și pieirii animalelor sau a depistării cadavrelor de mistreți.
De asemenea, în contextul desfășurării lucrărilor de recoltare a cerealelor, ANSA îndeamnă fermierii să evite hrănirea porcilor cu cereale proaspăt recoltate. Acestea ar putea fi potențial contaminate de către mistreți cu virusul PPA. Evitați utilizarea în hrana animalelor a resturilor culinare și respectați cerințele minime de biosecuritate.
„Solicităm cetățenilor să nu procure animale fără certificate sanitar- veterinare și produse alimentare din locuri neautorizate. Nu achiziționați produse alimentare din carne de porc din țările vecine, în scopul aducerii acestora în Republica Moldova, deoarece vor fi confiscate și distruse, din motivul riscului pe care îl reprezintă”, transmite ANSA.
Instituția precizează că este dispusă să acorde persoanelor care vor sesiza autoritatea despre depistarea unor cadavre de mistreți și locul amplasării acestora, recompense în mărime de 50 euro pentru fiecare cadavru notificat.